Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Novak Djokovic speră să joace până la 40 de ani sau mai mult

novak djokovic

Jucătorul sârb Novak Djokovic, ajuns la 36 de ani, nu are nici cea mai mică intenţie să se retragă şi se vede jucând până la 40 de ani sau mai mult, a declarat tenismanul, marţi, înaintea unui meci demonstrativ pe care l-a disputat în Arabia Saudită, informează AFP.

"Sper să-mi pot duce cariera înainte până la 40 de ani şi chiar după. Mă simt bine în corpul meu. Joc un tenis de mare calitate, 2023 a fost unul din cei mai buni ani din viaţa mea. De ce să te opreşti când joci încă foarte bine? Voi continua, voi lua fiecare an unul câte unul şi voi vedea până când voi putea juca", a declarat Djokovic într-un interviu video realizat cu ocazia Riyadh Season Tennis Cup, conform Agerpres.

Tenismanul cu 24 de titluri de Mare Şlem l-a dat exemplu pe emblematicul jucător de fotbal american Tom Brady, pe care îl cunoaşte personal şi despre care ştie foarte multe lucruri.

"Brady este un superb exemplu de campion, care a avut o frumoasă carieră şi o mare longevitate. El a alocat mult timp pentru a se ocupa de el însuşi şi s-a recuperat foarte bine pentru a lua în calcul toate aspectele legate de corpul său şi de spiritul său, pentru a avea o carieră lungă şi fructuoasă", a spus el.

Djokovic urmează să-l întâlnească pe mai tânărul său rival, spaniolul Carlos Alcaraz, miercuri, într-un meci demonstrativ înainte de a lua direcţia spre Perth, unde va juca la United Cup, turneu de pregătire în vederea Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului programat în perioada 14-28 ianuarie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.