Sârbul Novak Djokovic a anunţat că "susţine" WTA, asociaţia care gestionează circuitul profesionist de tenis, în ameninţarea sa de retragere a competiţiilor din China, dacă Beijingul nu va face lumină în cazul jucătoarei Peng Shuai, informează AFP, citat de agerpres.
"Susţin declaraţia WTA", a asigurat liderul clasamentului ATP în cursul conferinţei de presă pe care a susţinut-o vineri seara, la Torino, după a treia sa victorie consecutivă la Turneul Campionilor, împotriva britanicului Cameron Norrie.
"A avea turnee pe pământ chinez, fără ca această situaţie să fie rezolvată ar fi puţin ciudat. Înţeleg de ce WTA a luat această poziţie", a adăugat sârbul.
Lumea tenisului nu a mai avut nicio veste despre Peng Shuai (35 ani), fostă numărul unu mondial la dublu şi vedetă în China, după ce acesta a acuzat, la începutul lunii noiembrie, un fost înalt oficial al regimului comunist de la Beijing că ar fi abuzat-o sexual.
Într-un interviu acordat joi postului CNN, preşedintele WTA, Steve Simon, a ameninţat că va retrage competiţiile de tenis feminin din China dacă nu se va clarifica această problemă.
Această dispariţie "nu este ceva obişnuit, nu ştiu dacă aşa ceva s-a mai întâmplat. Întreaga comunitate a tenisului trebuie să o susţină pe ea şi familiei ei şi să se asigure că este în siguranţă", a mai spus Novak Djokovic.
Întrebat ce tip de acţiune ar putea întreprinde lumea tenisului, sârbul a răspuns: "Este o situaţie recentă şi nu ştim suficiente lucruri. Dar mesajul este că trebuie să fim solidari. Asta înseamnă să fim uniţi şi să ne gândim la acţiunile pe care le putem întreprinde, nu doar jucătorii, ci şi împreună cu WTA, ATP şi toate organismele sportului nostru".
De la ONU la Casa Albă, luările de poziţie s-au multiplicat în ultimele zile, pentru a cere Chinei să facă lumină în privinţa dispariţiei jucătoarei Peng Shuai.
Novak Djokovic susține WTA, în ameninţarea sa de retragere a competiţiilor din China: Înţeleg de ce WTA a luat această poziţie
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.558
Gigi Becali anunță ce vrea să facă după ce CCR a dat decizia în cazul mărcii Steaua: Suntem în procese multe
1.558

48
Rugbist suspectat de sinucidere, diagnosticat post-mortem cu o afecțiune la cap
48

42
Gică Popescu, sfat pentru cumnatul Hagi: Dacă nu acum, atunci când?
42

24
Bianca Andreescu, out de la Charleston
24

31
Ucraina cere ca CIO să analizeze statutul 'neutru' al sportivilor ruşi
31

60
Damir Dzumhur, deranjat de spectatori la Țiriac Open. Printre aceștia ar fi fost și Marius Șumudică
60

83
VIDEO Gică Popescu a lansat 'Căpitanul', primul joc creat de un sportiv român
83

15
Celta Vigo îi prelungește contractul lui Claudio Giraldez până în 2028
15

61
Gabriele Gravina, preşedintele Federaţiei Italiene, refuză să demisioneze
61

78
Lamine Yamal condamnă scandările rasiste de la meciul Spania–Egipt: Lipsite de respect şi intolerabile
78

118
Donnarumma reacționează după eliminarea Italiei de la Cupa Mondială: Am plâns din cauza dezamăgirii
118

45
Bernadette Szocs, eliminată de la Cupa Mondială de la Macao
45

2.516
Bubuie dosarul meciurilor trucate pentru pariuri din fotbalul românesc: Încă 5 suspecți au fost reținuți
2.516
















Comentează