Novak Djokovici, care a acuzat dureri la aductori la meciul cu Alcaraz, spune că ar fi putut abandona, dacă ar fi pierdut setul al doilea

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 21-01-2025 17:47

Actualizat: 21-01-2025 19:47

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Novak Djokovic a declarat că probabil ar fi abandonat dacă pierdea setul doi cu Carlos Alcaraz, din sferturi de la Australian Open, după ce la finalul primului set a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza unor dureri la aductori, potrivit news.ro

În primul set, la scorul de 5-4 pentru Alcaraz, Novak Djokovici a avut nevoie de un time-out medical şi a mers la vestiare. El a revenit pe teren, a pierdut primul set, dar le-a câştigat pe următoarele trei şi a ajuns în semifinale.

„Din moment ce sunt încă în turneu, evident că nu vreau să spun prea multe”, a spus el ironic după meci.

Apoi a continuat, mai serios: „Medicamentul începea să îşi facă efectul. Trebuia să-l iau. Dacă aş fi pierdut setul al doilea, nu ştiu dacă aş fi continuat să joc. Dar mă simţeam din ce în ce mai bine. Am văzut că Carlos era un pic ezitant în spatele terenului, aşa că mi-am încercat norocul”.

El a concluzionat: „Când efectele medicamentului vor dispărea, voi vedea care este realitatea”.

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovici, cap de serie numărul 7, s-a calificat în semifinale la Australian Open, după ce a trecut de spaniolul Carlos Alcaraz, favorit numărul 3.

Djokovici, în vârstă de 37 de ani, s-a impus în faţa mai tânărului său coleg de 21 de ani, scor 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.

Meciul a durat trei ore şi 37 de minute.

În semifinale, Djokoivici va evolua cu germanul Alexander Zverev, locul 2 mondial.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri