Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Novak Djokovici, consecvent cu propriile principii: Nu regretă că a pierdut două turnee de Grand Slam pentru că nu s-a vaccinat

Tenismanul sârb Novak Djokovici a lipsit la două dintre cele patru turnee de Grand Slam din acest an pentru că nu este accinat împotriva Covid-19, dar sârbul a spus că nu regretă decizia sa.

Djokovici a câştigat titlurile de la Australian Open, French Open şi la Wimbledon în 2021, dar nu a putut să-şi apere titlul la Melbourne Park anul acesta, după ce a fost exclus cu o zi înaintea turneului şi nu a putut merge nici la New York pentru US Open.

"Nu regret. Sunt trist că nu am putut juca, dar asta a fost decizia pe care am luat-o. Ştiam care vor fi consecinţele, aşa că le-am acceptat. Asta e tot", a declarat Djokovici joi seară, la Londra, potrivit news.ro.

Djokovici a primit o interdicţie de trei ani de călătorie pentru Australia când a fost deportat, dar prim-ministrul de atunci Scott Morrison a spus că aceasta ar putea fi ridicată pentru a-i permite să participe la ediţiile ulterioare ale primului turneu de grand slam al sezonului: "Aştept veşti. Chiar nu depinde de mine în acest moment. Sper să primesc veşti bune în curând".

Fostul lider mondial se află în prezent la Londra, unde face parte din echipa Europei pentru Laver Cup.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.