Novak Djokovici s-a calificat în semifinale, la Roma

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-05-2017

Actualizat: 20-05-2017

Article thumbnail

Sursă foto: enational.ro

Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.273.775 euro, învingându-l cu 6-1, 6-4 pe argentinianul Juan Martin Del Potro, la capătul unui meci care a început vineri și care a fost întrerupt din cauza ploii.

Djokovici, care a câștigat de patru ori până acum competiția de la Foro Italico, îl va înfrunta în penultimul act pe austriacul Dominic Thiem, care a reușit să-l elimine în sferturile de finală pe spaniolul Rafael Nadal, în fața căruia s-a impus cu 6-4, 6-3.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri