Novak Djokovici și-a confirmat participarea la Turneul Campionilor de la Torino

Autor: Diana Pană

Publicat: 04-11-2025 11:05

Actualizat: 04-11-2025 11:06

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Novak Djokovici şi-a confirmat participarea la Turneul Campionilor, de la Torino, a declarat Angelo Binaghi, preşedintele Federaţiei Italiene de Tenis, înlăturând temerile că jucătorul sârb s-ar putea retrage din competiţie, relatează Reuters, citat de news.ro.

Djokovici, numărul cinci mondial, care s-a retras de la turneul de final de sezon în 2024 din cauza unei accidentări, a ratat Mastersul de la Paris şi nu a mai jucat de când a pierdut în faţa lui Valentin Vacherot în semifinalele Mastersului de la Shanghai, luna trecută.

„Avem confirmarea că Djokovici va fi prezent la Torino”, a declarat Binaghi pentru postul de radio italian Rai Gr Parlamento.

ATP Finals din perioada 9-16 noiembrie reuneşte cei mai buni opt jucători din lume. Djokovici a câştigat trofeul de şapte ori, un record, iar ultima oară a ridicat trofeul în 2023.

Participarea sârbului în vârstă de 38 de ani lasă doar un singur loc disponibil în calificări, pentru care se luptă italianul Lorenzo Musetti, ocupantul locului 9 în clasament, şi canadianul Felix Auger-Aliassime, ocupantul locului 8.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri