Numărul de noi cazuri de COVID-19 raportate săptămânal aproape s-a dublat la nivel global în ultimele două luni, apropiindu-se de cea mai mare rată observată până în prezent în perioada pandemiei, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, relatează Reuters, conform AGERPRES.
"Cazurile şi decesele continuă să crească la un nivel îngrijorător", a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus într-o conferinţă de presă axată pe Papua Noua Guinee şi regiunea Pacificului de Vest.
El a declarat că este foarte îngrijorat de posibilitatea unei epidemii mai mari în Papua Noua Guinee şi este vital ca ţara să primească mai multe vaccinuri anti-COVID19 cât mai curând posibil.
Papua Noua Guinee a raportat peste 9.300 de cazuri de COVID-19 şi 82 de decese.
"Deşi aceste cifre sunt în continuare mai mici decât în alte ţări, creşterea este puternică, iar OMS este foarte îngrijorată de posibilitatea unei epidemii mult mai mari", a spus şeful OMS.
Ministrul Sănătăţii din Papua Noua Guinee, Jelta Wong, a declarat că este o provocare continuă ca locuitorii ţării să fie determinaţi să poarte măşti şi să li se înlăture neîncrederea în legătură cu această boală, ceea ce complică eforturile de vaccinare.
Oficialii OMS au declarat că trei echipe medicale de urgenţă au sosit în Papua Noua Guinee săptămâna aceasta din Australia, Statele Unite şi Germania.
"Situaţia este extrem de dificilă în acest moment", a spus Takeshi Kasai, directorul regional al OMS pentru Pacificul de Vest, în legătură cu situaţia din Papua Noua Guinee.
Nu e vreme de relaxare - avertismentul OMS: 'Cazurile şi decesele continuă să crească la un nivel îngrijorător'
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

165
Avertisment dur al Chinei pentru SUA: O distopie ca în 'Terminator' ar putea deveni realitate
165

1.373
VIDEO Stare de alertă la Casa Albă după ce o mașină a intrat în poarta de securitate a complexului în care stă Trump
1.373

1.363
Cum va primi Ucraina bani, chiar dacă Ungaria și Slovacia blochează împrumutul UE
1.363

6.621
„Parlamentarii care o să voteze ca americanii să bombardeze Iranul din România trebuie trași la răspundere, dacă rachetele din Orientul Mijlociu o să ne cadă în cap”, avertizează un scriitor
6.621

1.319
Strâmtoarea Ormuz reaprinde criza petrolului: prețurile cresc din nou pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
1.319

2.421
Începutul războiului în Iran a consumat resurse colosale ale Statelor Unite. La ce sumă s-a ajuns în doar primele două zile?
2.421

50
VIDEO Un membru al opoziției iraniene a fost ucis în timpul unui atac aerian
50

3.674
VIDEO Rareș Bogdan avertizează Europa: „Nu avem ce discuta cu Teheranul: armele vorbesc!” / „Vremea poeziei și a negocierilor diplomatice a trecut”
3.674

1.166
Războiul din Iran lovește în portofelele românilor: Transportul maritim se scumpește, consumatorii plătesc factura
1.166

7.578
Scenariu exploziv: Trump proclamă „personal” capitularea Republicii Islamice / Iranul revendică victoria în războiul cu SUA
7.578

2.001
Este o adevărată nebunie în piața petrolieră: Prețurile scad și urcă de la o zi la alta, în timp ce se dă o bătălie puternică pentru Strâmtoarea Ormuz
2.001

6.371
Ce răni ar avea, de fapt, noul ayatollah al Iranului? Fiul președintelui face o dezvăluire importantă
6.371

2.657
Un renumit politolog american critică cererea lui Trump privind capitularea Iranului: 'O decizie foarte nechibzuită, care s-ar putea întoarce împotriva lui'
2.657

















Comentează