Nu există, în prezent, niciun medic infectat cu COVID-19, la Braşov, anunţă preşedintele CJ

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 26-03-2020

Actualizat: 26-03-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un număr de nouă cadre medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov se află în autoizolare după ce au intrat în contact cu un pacient care, ulterior, a fost confirmat cu coronavirus, însă, în prezent, nu există niciun medic care ar fi pozitiv în urma testării, a declarat joi, într-o videoconferinţă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, potrivit Agerpres.

"Nouă persoane de la UPU - medici, asistente, infirmiere - care au intrat în contact cu un pacient, despre care nu se ştia că are coronavirus. (...) Ulterior, au fost testate toate persoanele de la UPU şi toţi cei nouă au ieşit negativ (...) însă se află în autoizolare", a precizat Veştea.

Vezi si: Strigătul de revoltă al unui doctor din Cluj: Degeaba scoatem armata pe străzi dacă medicii sunt trimiși la luptă fără arme

Conform acestuia, alţi opt angajaţi ai SCJU Braşov, care au avut contacte cu persoane confirmate cu COVID-19, au fost testate, rezultatul fiind negativ şi se află în autoizolare.

"Din cunoştinţele mele, nu există niciun medic în spitalele braşovene, despre care să ştiu că este pozitiv", a subliniat preşedintele CJ Braşov.

Totodată, el a arătat că, în cursul zilei de miercuri erau aproape 3.000 de teste pentru COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, menţionând că, în perioada următoare, pe lângă aparatul de testare de la această unitate sanitară, alte două ar urma să fie livrate pentru SCJU şi pentru cel de Obstetrică Ginecologie, împreună cu un anumit număr de teste.

Veştea a subliniat că achiziţiile de materiale de sanitare şi de protecţie sunt în sarcina compartimentelor de profil a spitalelor, menţionând că, în prezent, există stocuri pentru 30-45 de zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri