LIVE TEXT - Război în Ucraina: nu există planuri imediate pentru o întâlnire între președintele Donald Trump și Vladimir Putin

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 22-10-2025 03:15

Actualizat: 23-10-2025 02:52

Article thumbnail

Sursă foto: Sky News

Nu există planuri imediate pentru o întâlnire între președintele Donald Trump și Vladimir Putin, deși liderul SUA afirmase anterior că discuțiile vor avea loc în curând la Budapesta. În acest fel, eforturile pentru încheierea unui armistițiu pălesc din nou. Moscova a precizat că poziția sa cu privire la posibilitatea întreruperii ostilităților de-a lungul actualelor linii ale frontului din Ucraina nu s-a schimbat. Asta înseamnă că Rusia cere în continuare ca Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 22 octombrie, ora 14.53 Forțele armate ruse ar fi preluat controlul localităţilor Pavlivka și Ivanivka, din Ucraina

Controlul asupra localităţilor au fost preluate de forțele ruse din cadrul grupărilor Est și Centru.

Unități grupărilor de forțe Est și Centru au preluat controlul asupra localităţilor Pavlivka din regiunea Zaporijjia și Ivanivka din regiunea Dnipropetrovsk, în ultimele 24 de ore, a precizat Ministerul rus al Apărării, citat de TASS, potrivit Rador.

razboi ucraina

UPDATE 22 octombrie, ora 14.10 Harkov: Aproape 50 de copii se aflau în grădiniţa bombardată de ruşi

Serviciul de Stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență (DSNS) a raportat că 48 de copii se aflau în grădiniţa privată din Harkov în momentul în care clădirea a fost atacată de armata rusă, miercuri dimineaţă. Potrivit DSNS, ruşii au atacat grădiniţa cu trei drone de tip Shahed. După bombardament, pompierii au reușit să localizeze incendiul izbucnit în grădiniță, conform Rador.

"În momentul atacului, în adăpost se aflau 48 de copii, care au fost evacuați în loc sigur. Din păcate, o persoană a murit, iar alte șase au fost rănite" - se arată în comunicat.

În urma loviturii au mai izbucnit incendii într-un bloc de locuințe și într-un depozit dezafectat. Anterior, primarul Harkovului, Ihor Terehov, a anunțat că, în timpul atacului rusesc, educatorii au reușit să evacueze copiii într-un spațiu semi-subteran, evitând, astfel, pierderi de vieți omenești printre cei mici. Etajul al doilea al grădiniței lovite de ruşi s-a prăbușit complet în timpul bombardamentului.

În cursul dimineții Forțele Aeriene ale Ucrainei au avertizat că drone de atac ruseşti de îndreaptă spre Harkov, iar ulterior s-a confirmat că orașul a fost ținta unui atac masiv.

UPDATE 22 octombrie, ora 13.58 Ministerul rus al Apărării: Bombardamentul masiv, lansat de Rusia este un răspuns dat la 'atacurile teroriste'

În urmă doar cu câteva minute, a apărut următoarea declarație scurtă a Ministerului rus al Apărării: 'Drept răspuns la atacurile teroriste ucrainene lansate asupra unor ținte civile din Rusia, Forțele Armate ale Federației Ruse au lansat în noaptea trecută un atac masiv (asupra Ucrainei, n.r.), folosind arme de precizie cu rază lungă de acțiune, arme terestre și arme aeriene, inclusiv rachete balistice hipersonice Kinjal, precum și drone de atac, împotriva instalațiilor de infrastructură energetică, care susțin complexul militar-industrial al Ucrainei. Obiectivele atacului au fost atinse; toate țintele desemnate au fost lovite', relatează Rador.

Forțele Aeriene Ucrainene comunicau într-o postare recentă că Rusia a folosit patru rachete Kinjal, dintre care niciuna nu a fost interceptată.

UPDATE 22 octombrie, ora 13.07 Ucraina anunță că Rusia a lansat 405 drone și 28 de rachete într-un atac care a vizat infrastructura sa energetică

Rusia a lansat 405 drone și 28 de rachete asupra Ucrainei într-un atac care a vizat infrastructura energetică, au anunțat miercuri forțele aeriene ucrainene, citate de Rador.

Ucraina a doborât 16 rachete și 333 de drone, iar alte rachete au lovit direct ținte, se menționează în informare.

razboi ucraina

UPDATE 22 octombrie, ora 12.33 Ministerul rus al Apărării anunță că 33 de drone ucrainene au fost 'interceptate şi distruse', noaptea trecută, în regiunile din Rusia

În actualizarea raportului prezentat miercuri dimineață, Ministerul Apărării din Rusia a anunțat că 33 de drone ucrainene au fost în total 'interceptate şi distruse', noaptea trecută, în regiunile din Rusia, inclusiv patru - în regiunea Leningrad, informează Rador.

Potrivit raportului ministerului, opt drone au fost doborâte în regiunea Briansk, trei în regiunea Pskov și trei în regiunea Rostov, două în regiunea Novgorod și restul în alte regiuni din Rusia.

UPDATE 22 octombrie, ora 12.00 Patru drone ar fi fost doborâte în regiunea Leningrad din Rusia

Guvernatorul regiunii Leningrad a anunţat că patru drone au fost doborâte în regiune, conform Rador.

'Potrivit unor informații actualizate, trei drone au fost distruse, în această dimineață, în districtul Lujsk și una în districtul Kingisepp', din regiunea Leningrad din Rusia, a anunțat pe Telegram Aleksandr Drozdenko, guvernatorul regiunii Leningrad.

Iniţial, guvernatorul a precizat că trei drone au fost doborâte în districtul Lujsk. Regiunea Leningrad a fost ținta unor numeroase atacuri cu drone, fiind vizate inclusiv infrastructura unităţilor şi instalațiilor de alimentare cu combustibil.

drone

UPDATE 22 octombrie, ora 11.40 Armata rusă a bombardat o grădininţă din Harkiv

Primarul Harkivului, Ihor Terehov, a raportat că armata rusă a bombardat o grădiniță privată, în timpul atacului de miercuri dimineaţă. Potrivit primarului, mai mulţi copii au fost răniți în atac, potrivit Rador.

"Lovitură asupra unei grădinițe private din cartierul Holodnohirs. Sunt copii răniți. La locul loviturii, a izbucnit un incendiu" - a scris Terehov pe Telegram.

Oficialul a precizat că, la ora 11:20, toți copiii au fost evacuați din grădiniță. Incendiul izbucnit în urma atacului nu a fost încă stins. Guvernatorul regiunii, Oleh Sinehubov, de asemenea, a transmis că patru persoane au fost rănite în atacul rusesc.

"Cel puțin două dintre acestea sunt în stare gravă. Medicii se află la fața locului. Informațiile sunt în curs de actualizare" - a transmis Sinehubov. Cu toate acestea, oficialul nu a precizat dacă printre răniți se numără şi copii.

UPDATE 22 octombrie, ora 10.38 Regiunea Kirovohrad: Aproape 30 de localităţi au rămas fără curent electric, din cauza bombardamentelor ruseşti

Şeful Administrației Militare Regionale Kirovohrad, Andri Raikovici, a raportat că, în noaptea de 21 spre 22 octombrie, rachetele și dronele rusești au atacat regiunea, aproape 30 de localități rămânând fără electricitate, informează Rador.

Potrivit oficialului, ținta rușilor au fost obiectivele din sectorul energetic. "Regiunea Kirovohrad a fost, din nou, atacată cu rachete și drone inamice. Agresorul continuă să distrugă infrastructura critică, obiectivele energetice" - se arată în comunicat.

Raikovici a precizat că, în urma loviturilor, 27 de localități au rămas fără alimentare cu energie electrică. La fața locului, lucrează echipe de intervenție pentru a relua furnizarea electricității. De asemenea, toate serviciile de urgență au fost mobilizate pentru a elimina consecințele atacului.

rusia ucraina

UPDATE 22 octombrie, ora 10.00 Volodimir Zelenski: Bombardamentele ruseşti de noaptea trecută, soldate cu şase morţi şi 17 răniţi

Preşedintele Volodimir Zelenski a raportat că, în noaptea de marţi spre miercuri, Rusia a lansat un nou atac masiv asupra Ucrainei, lovind zone civile și obiective de infrastructură energetică, potrivit Rador.

"Încă o noapte care dovedește că Rusia nu resimte suficientă presiune pentru tergiversarea războiului" - a subliniat președintele.

Zelenski a menționat că, pe tot parcursul nopții și dimineții de miercuri, au acționat forțele ucrainene de apărare antiaeriană, grupurile mobile de foc şi echipajele de drone de interceptare. Au fost vizate de atacuri orașe obișnuite, ruşii vizând, în principal, infrastructura energetică, dar au fost multe lovituri și asupra clădirilor rezidențiale. În regiunea Zaporijjia, au fost înregistrate incendii, iar la Kiev, ruşii au lovit clădiri.

În timpul atacului de noaptea trecută, au fost afectate regiunile Kiev, Odesa, Cernihiv, Dnipropetrovsk, Kirovohrad, Poltava, Vinniţia, Zaporijjia, Cerkasi și Sumi.

Zelenski a subliniat că 17 persoane au fost rănite, iar alte şase, dintre care doi copii, au decedat.

Volodimir Zelenski

UPDATE 22 octombrie, ora 09.40 Regiunea Odesa: Atac rusesc asupra infrastructurii energetice şi portuare din Ismail

Autorităţile ucrainene au raportat că, în noaptea de 21 spre 22 octombrie, armata de invazie a Rusiei a atacat orașul Ismail, din regiunea Odesa. În urma bombardamentului, au fost avariate infrastructura energetică și cea portuară, conform Rador.

RBC notează că, noaptea trecută, presa locală a raportat explozii în Ismail, la scurt timp după ce Forțele Aeriene ale Ucrainei au transmis că au detectat drone îndreptându-se spre regiunea Odesa. După explozii, au apărut informații că în oraș a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Între timp, au fost emise comunicări oficiale privind consecințele atacului.

"În urma unui atac aerian asupra orașului Ismail, au fost avariate infrastructura energetică și cea portuară. Alimentarea cu energie electrică este treptat restabilită" - se arată în comunicatul autorităţilor. Administrația Raională Ismail a precizat că "toată infrastructura critică funcționează şi, din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiile au fost stinse rapid".

UPDATE 22 octombrie, ora 09.00 Atac cu drone asupra unei rafinării din Daghestan

Mai multe drone au atacat o rafinărie de petrol din republica rusă Daghestan - transmite, miercuri, publicaţia independentă ASTRA. Potrivit sursei, ţinta atacului a fost o rafinărie din Mahacikala, situată la 1.700 de kilometri de Ucraina, relatează Rador.

Canalul de Telegram al publicaţiei a publicat imagini video de la fața locului, surprinse de martori, care arată momentul loviturii asupra rafinăriei.

Lovitura a fost confirmată și de liderul regiunii, Serghei Melikov. "Astăzi, pe teritoriul Daghestanului, a avut loc un atac cu drone inamice. Ținta a fost una dintre întreprinderile din republică" - a scris Melikov.

Potrivit presei ruse, aeroportul din Mahacikala a suspendat zborurile, măsuri similare fiind implementate, noaptea trecută, de alte șapte aeroporturi din Rusia: Krasnodar, Penza, Pskov, Groznîi, Vladikavkaz, Kaluga și Iaroslavl.

Amintim că, în luna august, Ucraina a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești. Aceste lovituri vizează subminarea bazei militar-industriale a Rusiei și limitarea capacității sale de a continua agresiunea împotriva Ucrainei. Ucraina își intensifică producția de drone și rachete cu rază lungă de acțiune și lovește aproape zilnic infrastructura energetică rusă.

daghestan

UPDATE 22 octombrie, ora 08.39 Rusia: Atac masiv cu drone ucrainene în regiunea Mordavia

Un atac masiv cu drone ucrainene a lovit, miercuri, regiunea Mordovia din Rusia, afectând o întreprindere locală, a anunțat guvernatorul regiunii într-un comunicat postat pe platforma Telegram, potrivit Rador.

Șeful administrației locale, Artiom Zdunov, a declarat că serviciile de urgență se află la locul atacului asupra instalației.

UPDATE 22 octombrie, ora 08.30 Treisprezece persoane au fost rănite în Zaporijjia în urma unui atac rusesc

În noaptea de 21 spre 22 octombrie, trupele ruse au efectuat nouă atacuri cu drone asupra Zaporijjia. Potrivit lui Ivan Fedorov, șeful Administrației regionale, 13 persoane au fost rănite, conform Rador.

'Numărul celor care au solicitat asistență medicală a crescut la 13', a precizat Ivan Fedorov, șeful Administrației regionale. Un incendiu a izbucnit într-o clădire cu mai multe etaje și în mai multe locuințe private în unul dintre cartierele orașului Kiev, au raportat autoritățile locale.

UPDATE 22 octombrie, ora 08.23 Ministerul rus al Apărării: 57 de drone au fost doborâte în regiunea Briansk

Cincizeci și șapte de drone au fost doborâte deasupra regiunii Briansk, marți seara, a anunţat Ministerul Apărării din Rusia. Guvernatorul regiunii Briansk, Aleksandr Bogomaz, a precizat că doi bărbați au fost răniți într-un atac cu drone ucrainene în districtul Klimovsk din regiunea Briansk, relatează Rador.

Potrivit lui Bogomaz, răniții au fost transportați la spital și primesc asistență medicală.

Conform armatei ruse, o dronă a fost doborâtă deasupra regiunii Kursk.

briansk rusia

UPDATE 22 octombrie, ora 08.15 Kiev: Atacul rusesc de miercuri dimineaţă, soldat cu doi morţi

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a raportat că, în urma atacului cu drone de miercuri dimineaţă, medicii au spitalizat două femei rănite, în timp ce alte două persoane au decedat, informează Rador.

"Medicii au spitalizat două femei rănite în atacul inamic asupra capitalei" - a scris primarul pe Telegram.

Potrivit unor informaţii anterioare, în cartierul Dnipro din Kiev, un atac cu drone a provocat un incendiu într-o clădire înaltă - la etajele 8 și 9 - soldat cu moartea a două persoane.

UPDATE 22 octombrie, ora 07.07 Armata ucraineană anunță că a atacat o uzină chimică rusească cu rachete Storm Shadow

Armata ucraineană a anunțat că a atacat o uzină chimică rusească cu rachete de croazieră Storm Shadow. Marea Britanie și-a dat acordul pentru folosirea rachetelor încă de anul trecut. Atacul are loc în condițiile în care un summit de pace Trump-Putin pare din ce în ce mai greu de organizat, scrie Mediafax.

Rachetele britanice Storm Shadow au penetrat apărarea aeriană rusească într-un atac „masiv” al Ucrainei asupra unei uzine chimice din regiunea Briansk care produce praf de pușcă și explozibili, a dezvăluit armata ucraineană, potrivit Sky News.

Continuarea aici

explozie ucraina

UPDATE 22 octombrie, ora 03.15 În pline negocieri de pace, Ucraina majorează bugetul apărării la un nivel record: legea marțială a fost și ea prelungită

Parlamentul ucrainean a aprobat marţi o nouă rectificare bugetară prin care cheltuielile pentru apărare cresc cu 325 de miliarde de grivne (aproximativ 7,7 miliarde de dolari), ajungând la un total de 2,96 trilioane de grivne (circa 70,9 miliarde de dolari), cel mai mare nivel de la începutul invaziei ruse, transmite Reuters, relatează news.ro.

”Situaţia de pe front se schimbă constant, iar majorarea cheltuielilor este o necesitate forţată pentru a rezista eficient agresiunii”, a declarat ministrul de Finanţe Serhi Marcenko, adăugând că guvernul dispune, cu sprijinul partenerilor occidentali, de resursele necesare pentru finanţarea suplimentară.

Continuarea aici

munitie ucraina arme

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri