Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Nu ne vom lăsa niciodată descurajaţi de nişte criminali conduşi de idealuri greşite' – Ciolacu, mesaj de forță la un an de la invazia Rusiei

Inquam Photos
Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, la un an de la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, că românii nu se vor lăsa descurajaţi ”de nişte criminali conduşi de idealuri greşite”. ”Noi, românii, vom sta mereu alături de toate naţiunile democratice cărora le pasă de demnitatea umană, de pace şi de progresul întregii umanităţi”, arată el, relatează NEWS.RO.

”Anul trecut, la scurt timp după începerea războiului, am fost în Ucraina pentru a vedea cu ochii mei ororile bombardamentelor lui Putin. Dar şi pentru a da un mesaj ferm că România va fi în prima linie a luptei pentru democraţie şi libertate. Astăzi, la un an de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, voi merge la Baza 57 Aeriană ”Mihail Kogălniceanu” pentru a le mulţumi militarilor români şi străini pentru ceea ce fac în fiecare zi pentru ca România şi întreg flancul estic al NATO să fie în siguranţă”, a arătat Ciolacu, vineri, într-o postare pe Facebook.El a reiterat solidaritatea românilor cu naţiunile democratice. ”Suntem solidari cu prietenii şi aliaţii noştri din NATO. Nu ne vom lăsa niciodată descurajaţi de nişte criminali conduşi de idealuri greşite. Noi, românii, vom sta mereu alături de toate naţiunile democratice cărora le pasă de demnitatea umană, de pace şi de progresul întregii umanităţi”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Context

În urmă cu exact un an, pe 24 februarie 2022, Rusia lansa invazia la scară largă a Ucrainei, declanșând cel mai brutal război european de după cel de-Al Doilea Război Mondial, relatează Rador. În anul care s-a scurs de atunci, sute mii de persoane au fost ucise sau rănite în cele două tabere. Milioane de ucraineni au fost forțați să se refugieze din calea războiului, orașe întregi au fost distruse. Kremlinul a scontat pe o victorie rapidă. Kievul a fost ajutat de la bun început și de statele occidentale, care, din nou, împotriva așteptărilor Kremlinului, au acționat rapid, livrându-i arme și muniție Ucrainei și impunându-i Rusiei sancțiuni economice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.