Forţele de ordine franceze au procedat la un număr record de 1.082 de interpelări sâmbătă la Paris, cu ocazia unei noi acţiuni de mobilizare a ''vestelor galbene'', marcată de violenţe, potrivit cifrelor difuzate duminică de Prefectura Parisului, relatează AFP preluată de Agerpres.
Acest bilanţ este net superior comparativ cu precedenta mobilizare, pe 1 decembrie, în cursul căreia au fost interpelate 412 persoane.
Pe ansamblul ţării, Ministerul francez de Interne a indicat duminică faptul că 1.723 de persoane au fost interpelate, dintre care 1.220 au fost plasate în arest.
Ministerul a precizat de asemenea că 136.000 de persoane au participat la manifestaţiile ''vestelor galbene'' sâmbătă, fiind un nivel de mobilizare asemănător celui din sâmbăta precedentă.
Primăria Parisului a estimat că sâmbătă s-au înregistrat însă mai multe pagube materiale decât în urmă cu o săptămână.
''Sunt mai multe pagube după ziua de ieri decât în urmă cu o săptămână'', a declarat duminică Emmanuel Gregoire, prim-adjunctul primarului Parisului, socialista Anne Hidalgo, însărcinat cu bugetul capitalei.
El consideră că este ''mult mai important costul economic'', îndeosebi pentru că foarte multe magazine au fost închise într-o perioadă în care în mod tradiţional au loc cumpărăturile înainte de sărbători.
Număr record de inperpelări la Paris, în timpul protestelor vestelor galbene
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

425
Cum va primi Ucraina bani, chiar dacă Ungaria și Slovacia blochează împrumutul UE
425

5.252
„Parlamentarii care o să voteze ca americanii să bombardeze Iranul din România trebuie trași la răspundere, dacă rachetele din Orientul Mijlociu o să ne cadă în cap”, avertizează un scriitor
5.252

1.102
Strâmtoarea Ormuz reaprinde criza petrolului: prețurile cresc din nou pe fondul războiului din Orientul Mijlociu
1.102

2.169
Începutul războiului în Iran a consumat resurse colosale ale Statelor Unite. La ce sumă s-a ajuns în doar primele două zile?
2.169

43
VIDEO Un membru al opoziției iraniene a fost ucis în timpul unui atac aerian
43

3.427
VIDEO Rareș Bogdan avertizează Europa: „Nu avem ce discuta cu Teheranul: armele vorbesc!” / „Vremea poeziei și a negocierilor diplomatice a trecut”
3.427

1.084
Războiul din Iran lovește în portofelele românilor: Transportul maritim se scumpește, consumatorii plătesc factura
1.084

7.239
Scenariu exploziv: Trump proclamă „personal” capitularea Republicii Islamice / Iranul revendică victoria în războiul cu SUA
7.239

1.945
Este o adevărată nebunie în piața petrolieră: Prețurile scad și urcă de la o zi la alta, în timp ce se dă o bătălie puternică pentru Strâmtoarea Ormuz
1.945

6.046
Ce răni ar avea, de fapt, noul ayatollah al Iranului? Fiul președintelui face o dezvăluire importantă
6.046

2.584
Un renumit politolog american critică cererea lui Trump privind capitularea Iranului: 'O decizie foarte nechibzuită, care s-ar putea întoarce împotriva lui'
2.584

188
VIDEO Iranul amenință cu atacuri dure asupra centrelor economice după lovitura SUA-Israel la o bancă din Teheran
188

150
Haosul continuă pe aeroportul din Dubai: patru răniţi, după ce două drone au căzut în zonă
150

















Comentează