Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Număr uriaș de amendamente la proiectele legilor justiției - Comisia specială din Parlament amână dezbaterile

BN breaking news justitie

Lucrările Comisiei speciale pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei au fost amânate două zile pentru că parlamentarii Opoziției au cerut mai mult timp pentru a studia numărul mare de amendamente, anunță Gabriel Andronache.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei va avea următoarea ședință miercuri, ora 12.00, la sala Mihai Viteazul.

„Am decis amânarea cu două zile a începerii dezbaterilor pe articole luând în considerare solicitarea colegilor din Opoziție cu privire la acordarea unei perioade de timp mai îndelungate pentru a studia numărul mare de amendamente depuse la proiectele pe legi. De asemenea, Ministerul Justiției este de acord cu o dezbatere consolidată asupra textelor de lege în raport cu care s-au formulat observații”, anunță președintele Comisiei speciale, Gabriel Andronache, potrivit Mediafax.

Comisia specială comună pentru examinarea legilor din domeniul Justiţiei a început, săptămâna trecută, discuţiile privind proiectele transmise în procedură parlamentară de Guvern, care se referă la legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, legea privind organizarea judiciară şi legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Cele mai numeroase amendamente aparțin Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu avizul cu observații emis anterior. Amendatele CSM sunt susținute și de PSD. PNL a depus amendamente la cele trei proiectele, însă majoritate sunt de tehnică legislativă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.