Numărul accidentelor de muncă şi al persoanelor care au prestat muncă nedeclarată - în scădere în 2021 (bilanţ ITM)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-04-2022

Actualizat: 06-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Astfel, în 2021, ITM Braşov a fost implicat în cercetarea a 261 de accidente de muncă, faţă de 442 de cazuri în 2020. Un singur accident de muncă mortal a fost înregistrat în 2021.

În ce priveşte munca la negru, inspectorii instituţiei au depistat 172 de persoane aflate în această situaţie, dintre care 44 de femei, faţă de 510 persoane în anul 2020.

Un număr de 37 de amenzi, în cuantum total de 1.640.000 lei, au fost aplicate pentru munca nedeclarată, iar alte 138 pentru săvârşirea altor contravenţii în domeniul relaţiilor de muncă.

Conform raportului citat, cei 14 inspectori ai Serviciului Control Relaţii de Muncă şi Compartimentului Control Muncă Nedeclarată au controlat 2.140 angajatori, fiind sancţionaţi contravenţional 229 dintre aceştia.

În total, în 2021, au fost aplicate 931 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă, dintre care 756 au fost avertismente (102 scrise şi 654 verbale) şi 175 amenzi, în valoare totală de 2.143.300 lei.

Totodată, s-au dispus 1.358 măsuri obligatorii vizând remedierea deficienţelor constatate (vizând, în principal, încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă, plata drepturilor salariale şi transmiterea în REVISAL a modificărilor clauzelor contractuale) şi intrarea în legalitate a angajatorilor controlaţi.

Pe parcursul anului 2021, în domeniul relaţiilor de muncă au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov un număr de 669 petiţii (545 repartizate Serviciului Control Relaţii de Muncă, 59 repartizate Compartimentului Control Muncă Nedeclarată şi 65 soluţionate împreună cu Serviciul Control Securitate şi Sănătate în Muncă).

În anul 2021, pentru prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus SARS-CoV-2, inspectorii instituţiei au efectuat controale în echipă mixtă cu reprezentanţi ai MAI şi/sau reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii de control (ISU, DSVSA, DSP, OPC), inclusiv în zilele nelucrătoare de sâmbătă şi duminică.

Au fost aplicate 158 sancţiuni contravenţionale din care 79 amenzi în valoare de 87.000 lei, se mai arată în raportul ITM Braşov.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri