Numărul deceselor înregistrate în urma epidemiei de holeră din Malawi a ajuns la 180

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 31-10-2022

Actualizat: 01-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: blacknews.ro

Numărul deceselor înregistrate în urma epidemiei de holeră din Malawi a crescut la 180 de la 110 în luna octombrie, a declarat luni ministrul sănătăţii, Khumbize Chiponda, afirmând că este probabil ca situaţia să se agraveze în ţara din sud-estul Africii, relatează Reuters.

Primul caz de îmbolnăvire cu holeră, care se răspândeşte în principal prin alimente şi apă contaminate, a fost raportat în luna martie în districtul Machinga din sudul ţării, potrivit Agerpres.

Rata mortalităţii a crescut la 3% de la 2,8% raportată la începutul lunii octombrie, a mai spus ministrul sănătăţii, adăugând că numărul total de infecţii de la începutul izbucnirii focarului este aproape 6.000 de cazuri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri