Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numărul românilor care au votat la alegerile prezidenţiale a depăşit pragul de 100.000. Unde se înregistrează cea mai mare prezenţă

Inquam Photos/ Octav Ganea
alegeri vot

Un număr de 100.646 de alegători au votat în Diaspora, până la ora transmiterii acestei știri, din care 76.601 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 25.189 sunt votanți pe listă corespondență.

Un număr de 838 de secții de votare au fost organizate în străinătate, potrivit Biroului Electoral Central (BEC).

Prezenţa în timp real poate fi urmărită AICI!

Cea mai mare prezență la vot este la secția din Chișinău, 660 alegători prezentându-se pentru a își exercita votul, iar alți 16 au votat prin corespondență.

Prezență mare a fost și la secțiile din Bruxelles, Londra, precum și în Roma sau Torino, în prima de vot în diaspora, în cadrul alegerilor prezidențiale.

În premieră, anul acesta românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a alege preşedintele României la urne, în 835 de secţii de votare. Respectivele secţii sunt deschise astfel: vineri - între ora locală 12,00 şi ora locală 21,00, iar sâmbătă şi duminică - între ora locală 7,00 şi ora locală 21,00. Alegătorii care la ora 21,00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23,59.

Primii care au votat au fost românii din Auckland, Noua Zeelandă. Urna în această ţară a fost deschisă la 1,00, ora României.

Pe lângă cei care îşi pot exprima opţiunea la urnă, 43.003 români au ales să voteze prin corespondenţă, potrivit portalului oficial www.votstrainatate.ro.

Dreptul de vot poate fi exercitat la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui document de identitate valabil în ziua votării: cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic/ paşaportul de serviciu/ paşaportul de serviciu electronic/ paşaportul simplu/ paşaportul simplu electronic/ paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

Pot vota la alegerile prezidenţiale cetăţenii români care au vârsta de cel puţin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv; dacă nu au fost puşi sub interdicţie sau nu li s-a interzis exercitarea dreptului de vot, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.