Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numărul sinuciderilor a crescut în 2021 în Statele Unite, mai ales în rândul bărbaţilor tineri

Clinica Hope
suicid sinucidere singuratate
Numărul sinuciderilor a crescut de la circa 46.000 în 2020 la 47.650 în 2021, potrivit cifrelor preliminare ale Centrului Naţional de Statistică a Sănătăţii din SUA.

Rata sinuciderilor la 100.000 de persoane a crescut astfel de la 13,5 în 2020 la 14 în 2021 (+4%), cea mai semnificativă creştere fiind înregistrată în rândul bărbaţilor între 15 şi 24 de ani (+8%).

În 2000, după un deceniu de declin, Statele Unite au înregistrat un minim de 10 sinucideri la 100.000 de locuitori.

Unul dintre factorii care au contribuit la această tendinţă a fost "apariţia unor tratamente care ajută la combaterea riscului de sinucidere", a declarat pentru AFP Jill Harkavy-Friedman, medic la Fundaţia Americană pentru Prevenirea Sinuciderii.

Rata sinuciderilor a crescut cu 35% până în 2018, apoi, în 2019 şi 2020, a scăzut cu aproximativ 5%.

În opinia lui Jill Harkavy-Friedman, aceste fluctuaţii recente sunt greu de interpretat: "Va trebui să ne uităm la tendinţa pe termen lung pentru a înţelege ce reflectă ratele (sinuciderilor) în prezent", a afirmat ea.

Rolul pandemiei de COVID este unul complex. În timpul unui astfel de eveniment, apropiaţii pot avea tendinţa de a se susţine reciproc mai mult (ceea ce poate ajuta la prevenirea sinuciderilor), fără ca acest lucru să persiste în timp, a subliniat fundaţia.

Sinuciderile sunt a doua cauză de deces în rândul persoanelor cu vârsta între 10 şi 34 de ani.

Datele din 2021 arată, de asemenea, că rata sinuciderilor în rândul bărbaţilor este de patru ori mai mare decât în rândul femeilor - o tendinţă constantă de-a lungul anilor.

Printre motivele invocate: utilizarea mai mare a mijloacelor letale sau dificultăţi mai mari de a cere ajutor.

Aceste date preliminare nu oferă încă detalii cu privire la etnia sau veniturile persoanelor decedate.

Recent, Statele Unite au creat o linie telefonică cu un număr simplu din trei cifre (988) pentru persoanele aflate în dificultate.

"Am identificat sectoarele care ne permit să ajungem la un număr maxim de persoane expuse riscului", a subliniat Jill Harkavy-Friedman.

"Dacă putem determina spitalele, serviciile de urgenţă, deţinătorii de arme şi centrele de detenţie să se concentreze pe prevenirea sinuciderilor, atunci ar trebui să putem să scădem numărul acestora", a mai spus ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.