Rata şomajului în luna octombrie 2021 a înregistrat aceeaşi valoare ca în septembrie, respectiv 5,3%, potrivit Institutului Naţional al Statistică.
Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie a anului 2021 a fost de 438.000 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (436.000 persoane), conform agerpres.
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,8% în cazul celor de sex feminin).
Conform INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) de 19,6%.
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna octombrie 2021 (4,6% în cazul bărbaţilor şi 3,8% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 75% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2021.
INS precizează că, începând cu anul 2021, metodologia Anchetei forţei de muncă în gospodării (sursa primară a datelor din acest comunicat) a fost revizuită pentru a răspunde cerinţelor noilor regulamente europene intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021. Începând cu anul 2021, persoanele care produc bunuri agricole destinate exclusiv sau majoritar auto-consumului nu mai fac parte din populaţia ocupată totală, respectiv din populaţia ocupată în agricultură, acest indicator diminuându-se corespunzător, în ambele cazuri. Din acest motiv, datele publicate pentru lunile ianuarie - octombrie 2021 nu sunt comparabile cu cele publicate pentru perioadele anterioare.
Numărul şomerilor pe luna octombrie a fost în creştere faţă de luna precedentă
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

609
VIDEO Presiune pe Guvern pentru ieftinirea carburanților: ministrul Ivan revine cu soluțiile fiscale înaintea deciziei finale
609

33
Rata a inflaţiei a depăşit 50% pe fondul războiului cu SUA şi Israel
33

1.124
Guvernul pregătește sprijin țintit pentru persoanele vulnerabile. Ministrul Muncii: Nu vreau să fie perceput acest sprijin un soi de pomană sau ceva nemeritat
1.124

2.686
Piața semiconductorilor se va prăbuși din cauza războiului din Iran: Rusia poate deveni un jucător cheie
2.686

2.616
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
2.616

45
Ministrul Muncii: „Nu avem reduceri din punct de vedere al cheltuielilor la asistența socială”
45

3.554
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
3.554

3.550
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.550

77
Vicepreşedintele CE Roxana Mînzatu şi comisarul european pentru Transport sustenabil şi turism, Apostolos Tzitzikostas, vizită oficială în România - Cei doi se vor întâlni cu preşedintele şi cu premierul şi vor participa la conferinţa The Economist
77

25
Semifinala județeană a "Maratonului pentru Educație Antreprenorială" are loc pe 31 martie, la București
25

6.157
VIDEO Revoluție pe piața auto din Europa: Se lansează prima mașină electrică cu baterie semi-solidă și autonomie de 530 km
6.157

28
ONRC: Numărul firmelor radiate a scăzut cu 3% în primele două luni din 2026
28

1.355
E alertă! Criza din Golf ar putea scumpi totul: blocarea strâmtorii Ormuz, val global de scumpiri
1.355
















Comentează