Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Numire procurori de rang înalt - Cătălin Predoiu, declaraţie ciudată despre episodul Kovesi 2009

Agerpres
predoiu kovesi

Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că săptămâna viitoare va demara procedura de selecţie pentru funcţiile de procuror general, procuror-şef DNA şi procuror-şef DIICOT. Întrebat de reporterul STIRIPESURSE.RO dacă în procesul de selecţie a procurorilor care vor fi propuşi spre numire preşedintelui Iohannis va ţine cont de avizul Secţiei pentru procurori a CSM sau îl va ignora, aşa cum a procedat în 2009, la reînvestirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror general, Predoiu a dat un răspuns mai puţin obişnuit.

"Nu l-am ignorat. Am ţinut cont de el. Am ţinut cont cine mi-a dat acel aviz şi m-am uitat şi eu...Deci ţin cont şi acum de el, am ţinut şi atunci. Dar a ţine cont de ceva, nu înseamnă neapărat că te conformezi acelui ceva. Depinde de context", a afirmat Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiţiei pare să sugereze că nu a ţinut cont în 2009 de avizul instituţional al CSM pentru că nu îi aprecia pe magistraţii care făceau parte din Secţia pentru procurori la acel moment. Secţia pentru procurori a CSM era formată în 2009 din Graţiana Daniela Petronela Isac, Nicolae Dan Chiujdea, Liviu Dăscălescu, Cristian Deliorga (actual judecător CCR) şi Bogdan Licu (actual procuror general interimar).

În septembrie 2009, Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ pentru reinvestirea Codruţei Kovesi în funcția de procuror general. În document sunt enumerate motivele pentru care Kovesi nu a primit un aviz pozitiv din partea CSM. Este vorba despre: lipsa de performanţă în exercitarea atribuţiilor manageriale; inconsecvenţă în propunerile de reorganizare a acestui minister; nu a luat măsurile necesare pentru creşterea numărului de dosare cu finalitate judiciară, acest număr scăzînd continuu; lipsa unei viziuni manageriale; relaţia proastă cu CSM, inclusiv prin neparticiparea la şedinţe în mod constant; denaturarea unor demersuri şi activităţi ale CSM.

În ciuda avizului negativ al CSM, ministrul Predoiu a înaintat propunerea preşedintelui Băsescu, care a semnat reînvestirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror general. Paradoxal, în ultimele rapoarte MCV este criticată atât procedura de numire a procurorilor de rang înalt, din cauza implicării factorului politic, cât şi ignorarea unor avize ale CSM.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.