Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O agenție americană poate zgudui Parlamentul (surse)

investigatie

O agenție americană specializătă în investigațiile de mediu la nivel global a cerut în Parlament o întâlnire informală menită să scoată la lumină o serie de presupuse ilegalități descoperite de această agenție pe piața românească de trafic de lemn.

Întâlnirea informală în acest sens a fost programată, spun sursele citate, marți, la ora 13.00, între oficialii agenției Environmental Investigation Agency (EIA) cu sediul in Washington D.C. si comisiile juridica, de agricultura si de mediu din Camera Deputatilor.

Vezi şi: Acuzații fără precedent la adresa lui Klaus Iohannis! Un fost ministru îl acuză

Surse parlamentare spun ca agentia vrea sa prezinte niste filmari si alte informatii din industria lemnului si ca totul se petrece în contextul perioadei decisive pentru Codul Silvic, proiect aflat in dezbatere finala la Camera Deputatilor.

În această poveste a Codului Silvic au venit si acuze de dezinformare la adresa lui Klaus Iohannis.

Preşedintele Iohannis a retrimis Codul Silvic in Parlament pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici. Printre acestea, limitarea la maxim 30% la achiziţia sau procesarea de masă lemnoasă din fondul forestier naţional pentru operatorii economici.

Vezi şi: Din vacanță, Klaus Iohannis rupe tăcerea: Nu a existat nicio cerere...

Fostul ministru Doina Pana (PSD) acuză intr-o scrisoare deschisa adresa lui Klaus Iohannis faptul ca a fost dezinformat de firma S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. care, potrivit fostului ministru, "a încercat să blocheze modificările la Codul Silvic, atât în faza de elaborare, cât şi în faza de aprobare a acestora, în Parlament". Doina Pana mai sustine ca pragul de 30% nu este menit  sa creeze un mediu neconcurential, ci sa elimine "monopolul creat de câteva firme, care au exploatat abuziv în ultimii 10 ani pădurile României".

Monopolul de piata a fost vehiculat si in Senat, unde cererea de reexaminare a lui Klaus Iohannis a fost respinsa si proiectul a trecut in forma initiala. ”Provin dintr-o zonă unde zi de zi se văd efectele negative ale acestui monopol pe piaţă. Nu cred că putem noi, Parlamentul, să legiferăm în interesul unei singure societăţi comerciale, în detrimentul IMM-urilor din domeniu. Este binevenită reglementarea, se găseşte pe toate pieţele. Singura diferenţă este că e mai strictă”, a spus senatorul UDMR Tanczos Barna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.