Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O altă țară copiază modelul lui Erdogan din Turcia: Măsurile luate împotriva adversarilor

crisisforums.org
venezuela armata

Preşedintele venezuelean a ordonat revocarea în termen de 48 de ore a funcţionarilor publici care au semnat petiţia în favoarea referendumului pentru demiterea sa, iniţiat de opoziţie, relatează marţi AFP.

Jorge Rodriguez, un înalt responsabil guvernamental, a anunţat luni că liste cu "numele persoanelor care şi-au exprimat public apropierea faţă de dreapta venezueleană şi care au participat la procesul de autorizare a partidului de dreapta pentru activarea referendumului de revocare din funcţie născut mort" au fost dezvăluite.

Citește și: Două femei s-au certat timp de 8 ore și au murit de epuizare / FOTO

"Există un termen de 48 de ore pentru ca acestor persoane, care ocupă posturi de încredere, de conducere, să li se atribuie alte responsabilităţi", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Jorge Rodriguez s-a referit la cele aproape 200.000 de semnături (1% din registrul electoral) pe care autoritatea electorală le-a validat la începutul lunii august, pentru ca partidul opoziţiei Masa Unităţii Democratice (MUD) să poată solicita referendumul.

Citește și: STUDIU Donald Trump si Hillary Clinton au profil de… psihopat

Potrivit acestuia, măsura este justificată de regula conform căreia "niciun post de conducere în ministere, instituţii publice, guvernele regionale şi municipale nu va fi ocupat de persoane care sunt împotriva revoluţiei şi a preşedintelui Nicolas Maduro".

Listele au fost distribuite în ministerele alimentaţiei, industriei, finanţelor, muncii şi în cabinetul preşedinţiei.

Citește și: Lângă Palatul Parlamentului se montează un tobogan acvatic lung de 330 de metri

Opoziţia cere de luni de zile organizarea unui referendum de revocare din funcţie împotriva preşedintelui Nicolas Maduro şi se pregăteşte de un marş de amploare la 1 septembrie în întreaga ţară pentru a intensifica presiunea.

Autorităţile electorale au făcut public în urmă cu două săptămâni un calendar care face aproape imposibilă organizarea în acest an a referendumului, evitând astfel ca partidul socialist la putere să se confrunte cu eventuale alegeri anticipate.

Citește și: NATO a preluat comanda Scutului american antiracheta din Romania

Ultima etapă necesară înaintea de organizarea referendumului, respectiv strângerea a patru milioane de semnături în trei zile, nu va avea loc decât la sfârşitul lui octombrie cel mai devreme. Apoi autorităţile vor avea un termen de o lună pentru a verifica semnăturile, iar referendumul ar trebui să fie organizat în cele 90 de zile care urmează.

Această chestiune a calendarului este crucială, notează AFP. Dacă votul este organizat înainte de 10 ianuarie 2017 şi încununat de succes, aşa cum indică sondajele, vor fi organizate noi alegeri. Dacă acesta se va organiza după data respectivă şi preşedintele va fi revocat, el va putea fi înlocuit în funcţie de vicepreşedinte, scrie agerpres.ro.

Citește și: Tinder a anunțat care au fost cei mai populari atleți de la Rio

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.