O ambarcațiune de lemn cu 70 de persoane la bord s-a scufundat în statul Zamfara, Nigeria

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-09-2024

Actualizat: 15-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ARSVOM

Există îngrijorări că cel puțin 64 de persoane au murit în urma scufundării unei ambarcațiuni pe un râu în statul Zamfara din nord-vestul Nigeriei, au declarat, sâmbătă, oficialii locali, informează Rador Radio România.

O ambarcațiune de lemn care transporta 70 de fermieri s-a scufundat în timp ce traversa râul pentru a transporta oamenii, sâmbătă dimineața, la terenurile agricole din apropiere de orașul Gummi.

Autoritățile locale au mobilizat rapid locuitorii pentru o operațiune de salvare, iar după trei ore, șase supraviețuitori au fost scoși din apă. „Este a doua oară când un astfel de incident are loc în zona guvernului local Gummi”, a declarat Aminu Nuhu Falale, un administrator local care a condus eforturile de salvare. Acesta a adăugat că echipele de urgență își intensifică căutările în speranța de a mai găsi supraviețuitori.

Peste 900 de fermieri se bazează pe trecerea râului zilnic pentru a ajunge la terenurile agricole, însă sunt disponibile doar două bărci, ceea ce duce adesea la supraaglomerare, a spus liderul tradițional local. Statul Zamfara, deja afectat de bande criminale care caută să dețină controlul asupra resurselor minerale, a fost, de asemenea, grav afectat de inundațiile cauzate de ploile abundente.

În urmă cu două săptămâni, inundațiile au strămutat peste 10.000 de locuitori, au spus oficialii locali.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură16°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri