UPDATE O ambulanță a fost implicată într-un accident grav pe DN2 E85 / O persoană a murit

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 27-12-2024

Actualizat: 27-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un accident grav a avut loc vineri dimineața pe DN2 E85, în apropiere de Adjud (Vrancea), între o ambulanță privată în care se afla un pacient și o mașină.

Au fost implicate șase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate și inconștiente, conform News.ro.

Intervin 3 echipaje de la Secția de Pompieri Adjud cu modulul SMURD și o autospecială de stingere și 3 ambulanțe SAJ.

UPDATE ora 11.16 - „Din nefericire, a rezultat decesul pasagerului dreapta față din autoturism, rănirea gravă a pasagerului stânga spate din autoturism și rănirea ușoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanța privată și una din autoturism - conducătorul auto al acestuia”, a anunțat poliția.

Din primele cercetări făcute la fața locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două mașini, dintre care o ambulanță privată ce aparține unui spital din București, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, derapare și pătrunderea pe contrasens, informează Poliția Vrancea.

În prezent se circulă alternativ pe sensul de mers Focșani – Bacău.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri