Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O arheoloagă din China acuză un material BBC despre războinicii de teracotă

bbc.com
china masuri disciplinare

O arheoloagă din China a respins recent afirmaţiile incluse într-un articol al BBC despre faimoşii războinici de teracotă din nord-vestul Chinei, precizând că declaraţiile sale despre influenţa occidentală asupra realizării statuilor au fost scoase din context şi exagerate, relatează marţi Xinhua. Materialul BBC publicat la 12 octombrie preciza că arheologii au descoperit că sursa de inspiraţie pentru războinicii de teracotă de la mormântul Primului Împărat chinez, din apropiere de Xi'an (provincia Shaanxi), ar putea să provină din Grecia antică.

În articol, Li Xiuzhen, arheolog principal la Muzeul Sitului Mausoleului Împăratului Qin Shi Huang, susţinea că "Ne gândim acum că armata de teracotă, acrobaţii şi sculpturile de bronz descoperite la sit au fost inspirate de sculpturile şi arta Greciei antice". În prezent, Li susţine însă că afirmaţiile sale au fost scoase din context şi că materialul a ignorat o mare parte din ceea ce a declarat reporterilor BBC. "Cred că războinicii de teracotă pot fi inspiraţi de cultura occidentală, însă ei au fost realizaţi exclusiv de chinezi. BBC a exagerat remarcile mele despre inspiraţia occidentală şi a ignorat ceea ce am punctat în timpul interviului ", a precizat Li pentru Xinhua.

Li a completat spunând că elemente ale mediului natural şi cultural local, cum ar fi solul, meşteşugarii şi cultura funerară tradiţională, au contribuit toate la crearea războinicilor de teracotă. Ea a subliniat, de asemenea, că articolul a plasat afirmaţiile sale chiar înainte de cele ale profesorului Lukas Nickel de la Universitatea din Viena, a cărui opinie este contrară celei exprimate de ea, dar că în articol cei doi par să împărtăşească aceeaşi idee. "Sunt arheolog şi pun preţ pe dovezi. Nu am găsit niciun nume grecesc pe spatele războinicilor de teracotă, ceea ce susţine ideea mea că nu a existat niciun meşter grec care să îi fi învăţat pe sculptorii locali", a precizat Li citată de Xinhua, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.