Preşedintele columbian Ivan Duque a anunţat duminică desfăşurarea a aproape 5.000 de soldaţi suplimentari în regiunea Catatumbo, frontalieră cu Venezuela, pentru a combate traficul de droguri şi grupurile armate ilegale, relatează AFP preluată de Agerpres.
Aceste trupe vor trebui să facă faţă "prezenţei teroriştilor, grupurilor organizate (...) care vor să se impună prin violenţă" în a doua cea mai afectată regiune a ţării de producţia de droguri, a declarat el într-un discurs susţinut în localitatea Ocana.
Noua unitate se va adăuga celor 2.000 de poliţişti şi militari care au fost mobilizaţi în aprilie în scopul întăririi celor 6.000 de soldaţi care păzesc această regiune limitrofă statelor venezuelene Zulia, Tachira şi Apure.
"Sunt mai mult sau mai puţin 5.000" de soldaţi care vor veni "să combată diferiţi factori de criminalitate, traficul de droguri, extorcările de fonduri şi răpirile" care au loc în zonă, a declarat o sursă militară pentru AFP.
În regiunea Catatumbo operează rebelii din cadrul ELN, disidenţii din gherila maoistă EPL, precum şi bande de traficanţi de droguri şi de contrabandişti, pentru că este o zonă de cultură a plantei coca.
Potrivit autorităţilor columbiene, înfruntările între aceste diverse organizaţii criminale şi creşterea numărului de crime şi răpiri i-au făcut să fugă pe mii de locuitori din această regiune.
Relaţiile dintre Columbia şi Venezuela, care au o frontieră comună de 2.200 km, sunt practic îngheţate de la începutul mandatului fostului preşedinte columbian Juan Manuel Santos (2010-18).
O armată de 5000 de soldați va fi desfășurată de Columbia la granița cu Venezuela
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

280
Cine ar fi zis? Cum a ajuns Dubaiul, 'raiul vacanțelor', pe lista destinațiilor de care toți se feresc
280

769
Ce se va întâmpla în Ungaria după alegeri? Istoric român: Noua putere de la Budapesta va "juca la două capete”
769

14
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
14

19
Benjamin Netanyahu sprijină blocada SUA asupra porturilor iraniene
19

1.872
A picat securea în dosarul Lafarge: Fostul CEO și 8 directori au fost condamnați la închisoare / Multinaționala a finanțat grupări teroriste
1.872

3.267
Matteo Salvini dezvăluie cine l-a învins pe Viktor Orban: „Bruxelles-ul i-a înghețat 20 de miliarde de euro și i-a furat victoria! Stânga se bucură, dar ei nu au fost acolo”
3.267

2.519
Traian Băsescu, reacție după înfrângerea lui Viktor Orban: 'Tandemul Trump - Putin a fost bătut măr de poporul maghiar'
2.519

1.514
VIDEO Donald Trump, atac dur la adresa NATO: "Nu ne-au fost alături. Ţineţi minte ce am spus"
1.514

2.545
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
2.545

89
Britney Spears s-a internat voluntar într-un centru de tratament, la 5 săptămâni după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului
89

1.918
Vance, Putin... Zelenski: Câștigătorii și învinșii alegerilor cutremurătoare din Ungaria (POLITICO)
1.918

1.611
Elon Musk susține că Soros ar controla acum scena politică din Ungaria
1.611

2.253
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.253
















Comentează