Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O autocisternă cu GPL s-a ciocnit cu o maşină pe DN 2, în Suceava: Două persoane au fost rănite

Inquam Photos / Costin Dinca
INCENDIU - BOLI INFECTIOASE Constanta pompieri

Un accident în care au fost implicate o cisternă care transporta GPL și un autoturism a avut loc vineri după-amiaza pe raza localității Cumpărătura, județul Suceava, conform Mediafax.

Potrivit ISU Suceava, la fața locului au intervenit o autospecială pentru descarcerare, una de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.

În urma impactului, două persoane din autoturism au fost rănite și au fost transportate la spital.

Conform pompierilor, autocisterna transporta GPL, iar rezervorul cu combustibil al acesteia a fost spart.

„Deoarece există pericol de explozie, circulația a fost blocată pe ambele sensuri, iar pompierii militari au luat toate măsurile specifice de protecție. Capul tractor al autovehiculului a fost desprins de cisternă și tractat în afara părții carosabile, iar pericolul de explozie a fost înlăturat. Un alt cap tractor va ajunge în zonă și va prelua cisterna”, anunță ISU Suceava.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.