Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O avocată, însărcinată în 9 luni, a murit la doar 4 zile după ce a fost achitată într-un proces instrumentat de DNA, care a durat 7 ani

corina tanase avocat

Avocata Corina Tănase tocmai fusese achitată, în urmă cu 4 zile, într-un proces în care DNA o acuza de mai multe fapte de corupție. Procesul a durat 7 ani, iar la final avocata a fost achitată pe linie atât la fond, cât și la apel. Ulterior, la doar 4 zile distanță, Corina Tănase a decedat, în acel moment ea fiind însărcinată în 9 luni. Medicii au reușit să salveze bebelușul, dar acesta este în stare gravă în spital.

Procurorii DNA o acuzau pe Corina Tănase pentru 5 infracțiuni de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

În cele din urmă, Curtea de Apel București a fost prima instanță care a achitat-o pe avocata Corina Tănase, în mai 2022, pentru acuzațiile aduse de DNA, informează Clujust.

Sentința de la Curtea de Apel București a rămas definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 31 iulie 2023, cu trei zile înaintea decesului avocatei Corina Tănase, care a avut loc pe data de 4 august 2023.

I s-a făcut rău și a chemat ambulanța

Cu patru zile înainte de data fixată pentru nașterea prin cezariană, avocatei Corina Tănase i s-a făcut rău, și a chemat ambulanța.

Din același dosar a mai murit un inculpat, fostul secretar de stat de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Adrian Sanda, care a decedat cu zece zile înainte aflării verdictului achitării finale pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

După cele două decese, avocata Cosmina Cerva a scris un mesaj dur, pe o rețea de socializare, adresată procurorului anchetator de la DNA.

”Dacă-l cunoasteti pe marele magistrat procuror Hondor să-i transmiteți că doi oameni nevinovați, trimiși de el în judecată și tăvăliți șapte ani prin sălile de judecată, au decedat. Unul cu 10 zile înainte să afle soluția definitivă de achitare, celălalt la patru zile după achitare. Sper să se simtă bine după ce va afla. Mulți nemernici pe pământul asta …”, a scris avocata Cosmina Cerva.

Cine a fost Corina Tănase

Potrivit sansanews.ro, Corina Denisa Tănase s-a născut într-o localitate din apropierea orașului Buzău. Înainte de a se stabili în București, unde a profesat întâi ca jurist și apoi ca psiholog, și-a desfășurat activitatea, ca psiholog, în Buzău. Pentru o perioadă a avut o emisiune la un post local de televiziune.

 

După deces, mai mulți foști colegi psihologi și de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor au transmis mesaje de condoleanțe. Gândurile celor care au cunoscut-o pe buzoiancă se îndreaptă către fetița care a fost adusă pe lume, după decesul mamei. Lipsa de oxigen, după instalarea decesului, au adus-o în stare gravă pe fetiță. Aceasta este monitorizată la Spitalul Polizu din București, dar medicii au un prognostic rezervat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.