DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O bombă de aviația de 200 de kilograme a fost găsită în zona unui complex rezidențial din Ploiești

bomba

O bombă de aviaţie de 200 de kilograme a fost găsită, luni, în zona unui complex rezidenţial din nordul municipiului Ploieşti, la faţa locului fiind aşteptat un echipaj de la Unitatea Specială de Intervenţie de la Ciolpani, informează Agerpres.

Citește și: O bombă de aviația de 200 de kilograme a fost găsită în zona unui complex rezidențial din Ploiești

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pirotehniştii au fost solicitaţi să intervină pe Bulevardul Republicii din Ploieşti, în zona unui complex rezidenţial, pentru asanarea unei bombe de aviaţie din al Doilea Război Mondial, care cântăreşte 200 de kilograme.

Zona a fost izolată, iar la faţa locului este aşteptat un echipaj specializat de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani pentru ridicarea elementului de muniţie în vederea detonării ulterioare.

În zonă se află şi poliţişti care asigură măsurile specifice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.