O capodoperă a pictorului italian Cimabue (1272-1302), "Hristos batjocorit", a devenit duminică tabloul primitiv cel mai scump adjudecat printr-o vânzare publică, fiind achiziţionat cu peste 24 de milioane de euro (cu taxele incluse), la o licitaţie istorică desfăşurată la Senlis, lângă Paris, informează AFP, potrivit Agerpres.
Casa de licitaţii Actéon, organizatoarea vânzării, nu a precizat care a fost profilul cumpărătorului acestei lucrări, descoperite din întâmplare, în timpul unei mutări, în casa unei bătrâne de Compiegne, nu departe de Paris.
Este prima dată în decenii când un tablou de Cimabue este scos la licitaţie.
Citește și: CUTREMUR în România. Ce magnitudine au înregistrat specialiștii
"Această lucrare devine pictura primitivă (dinainte de 1500) cea mai scumpă din lume (...) şi, de asemenea, a şaptea cea mai scumpă pictură veche din lume, după Salvator Mundi (2017), de Leonardo da Vinci, Masacrul Inocenţilor, de Rubens (2002), Portretul lui Cosimo de Medici, de Jacopo da Pontormo (1989), Portret de femeie, de Rembrandt (2000), Portretul lui Lorenzo de Medici, de Raphael (2007) şi Marele Canal, de Canaletto (2005)", a indicat într-un comunicat Acteon.
Printre cei opt ofertanţi se numărau muzee. Licitaţia a început la 3 milioane de euro, iar trei dintre dintre ofertanţi s-au aflat în sală.
"Hristos batjocorit" a fost realizat în tempera pe bază de ou şi fundal din aur, pe o planşă din lemn de plop, şi făcea parte dintr-un diptic din 1280, în care erau reprezentate, pe opt panouri de dimensiuni asemănătoare, scene din ciclul Patimilor. Până în prezent, sunt cunoscute două dintre aceste scene: ''Biciuirea lui Hristos'' (aflată în colecţia Frick, în New York) şi ''Fecioara Maria aşezată pe tron cu fiul ei, înconjurată de doi îngeri'' (National Gallery, în Londra).