Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O carte pe zi: 'Frumoasa fără corp', de Gheorghe Crăciun

Gaudeamus
carte librarie online

"Tot ceea ce am scris din 73 incoace - mărturisea autorul - a însemnat pentru mine o aventură a căutării trupului, a fantasmelor din care se alcătuiește consistența sa zilnică, o căutare disperată a unei corporalități ireductibile, coincidentă la rigoare chiar cu persoana mea".

Spre sfârșitul anului trecut a apărut al nouălea titlu din Seria de autor Gheorghe Crăciun, începută în anul 2014, sub îngrijirea criticului literar Carmen Mușat și a fiicei autorului, Oana Crăciun, romanul Frumoasa fără corp este o mărturie despre forța cuvîntului scris și a literaturii de a recompune lumi reale, vii, care, fără a fi consemnate prin literă, ar rămîne doar iluzii. Numai scriitorul și literatura - frumoasa fără corp - pot insufla viață realității, era de părere Gheorghe Crăciun. Relația dintre scriitor și creația sa este o poveste de dragoste imaterială, dar materializată în operă, în personaje și în destinele lor, potrivit Mediafax.ro.

Citește și: Klaus Iohannis, discuții pe bugetul UE la Bruxelles - Mesajul președintelui în cadrul reuniunii Consiliului European

"Tot ceea ce am scris din 73 incoace - mărturisea autorul - a însemnat pentru mine o aventură a căutării trupului, a fantasmelor din care se alcătuiește consistența sa zilnică, o căutare disperată a unei corporalități ireductibile, coincidentă la rigoare chiar cu persoana mea. Când spun «trup», nu mă gândesc numaidecât la constituția anatomică, la fiziologie sau la miracolul biologic al existenței. Trupul este gura vorbitoare, mâna și mișcarea, clipirea pleoapei, sufletul, senzațiile, prezența gândului, emoția și atingerea, tăcerea cărnii, acea interioritate rațională și viscerală din care se naște limbajul".

Cartea a apărut în primă ediție în 1993. S-a spus nu o dată că romanul de față ar fi cel mai bun roman programatic postmodern. Aparent o istorie a aventurilor și nefericirilor intelectualilor ratați printr-o repartiție la țară, la absolvirea facultății, în anii fostului regim, este un roman fără tramă și abia spre final cititorul va înțelege că titlul este o metaforă a căutării. Deși își ia ca punct de plecare poemul eminescian "Miron și frumoasa fără corp", romanul nu e o rescriere a poveștii, ci mai degrabă o suită de confesiuni succesive care culminează cu eseul "Lepădarea de piele".

Gheorghe Crăciun - "Frumoasa fără corp". Ediția a III-a, însoțită de un dosar de receptare critică și îngrijită de Carmen Mușat și Oana Crăciun. Prefață de Carmen Mușat. Editura Polirom. 465 pag.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.