Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O celebră profesoară universitară a fost REȚINUTĂ: Cu ce se ocupa femeia

jurnaldevrancea.ro
catuse

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Adriana Pirte, şefa Departamentului de Medicină Dentară din cadrul Facultăţii de Medicină Oradea, pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de luare de mită, ea fiind reţinută pentru 24 de ore.

Procurorul Maria Cotrău, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a precizat, în comunicatul remis AGERPRES, că Adriana Pirte a primit, în perioada mai - septembrie 2016, sume cuprinse între 50 şi 400 de euro precum şi diverse bunuri (parfum, bijuterii), cu titlu de mită, de la mai mulţi studenţi, pentru promovarea examenelor la disciplinele la care inculpata este titular al cursurilor de învăţământ.

Citește și: Cercetătorii au aflat ce se întamplă în creier când murim: Vei fi surprins

De asemenea, potrivit comunicatului, deoarece în cauză există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpata a săvârşit infracţiunile descrise, prin ordonanţa dată joi s-a dispus reţinerea profesoarei universitare pentru 24 de ore, măsura preventivă fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii altor infracţiuni, măsura fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiilor.

În cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Bihor.

Citește și: Uber și Daimler au bătut palma pentru vehiculele fără șofer

'Facem precizarea că efectuarea acestor proceduri judiciare împotriva susnumitei reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedura penală, care nu pot, în nici un caz, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie', se arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.