Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O ciclistă transgender din Marea Britanie nu a primit autorizaţia de a concura la Campionatele naţionale Omnium

backtoromania.com
bicicleta ciclism biciclist

Emily Bridges, o ciclistă britanică transgender, nu a primit autorizaţia de la British Cycling de a concura la Campionatul naţional Omnium pe pistă de sâmbătă, care trebuia să fie prima ei competiţie ca sportivă, transmite BBC, informează Agerpres.

Emily Bridges, 21 ani, urma să le aibă printre adversare pe Laura Kenny, cvintuplă campioană olimpică în probele de velodrom.

British Cycling a precizat într-un comunicat, miercuri, că Uniunea ciclistă internaţională (UCI) a transmis o notă conform căreia actualele linii directoare ale regulamentului stabilesc că Bridges nu este eligibilă pentru această competiţie.

Luna trecută, Bridges a participat la ultima cursă masculină, cu prilejul Campionatelor universitare de la Glasgow. Ea a început un tratament cu hormoni în 2021 şi acum are un nivel scăzut de testosteron care îi permite să participe în competiţiile feminine.

Reglementările transgender ale British Cycling cer ca sportivii să aibă niveluri de testosteron sub cinci nanomoli pe litru pentru o perioadă de 12 luni înainte de competiţie.

La mijlocul lunii, înotătoarea transgender Lia Thomas (SUA) a câştigat finala probei de 500 yarzi liber (circa 457 m), disputată în cadrul Campionatelor universitare americane de nataţie şi sărituri în apă de la Atlanta, victorie care a stârnit mari controverse în lumea sportului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.