Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O cunoscută judecătoare lansează un apel important: Aș vrea să aud omul politic ce își asumă public îndemnul 'Jos mâinile de pe Inspecția judiciară'

Nancyscime.com
justitie subjugata

Într-o perioadă agitată în justiţie, o cunoscută judecătoare lansează un apel public. Judecătoarea Adriana Stoicescu, preşedintele Tribunalului Timiş, indică o serie de probleme ale sistemului judiciar, cum ar fi selectarea candidaţilor la INM, transformarea anticorupţiei în panaceu universal şi atacurile la adresa Inspecţiei Judiciare, instituţie aflată la momentul schimbării conducerii.

CITEȘTE ȘI: Pas important pentru tratarea depresiei: Cercetătorii au descoperit sursa pesimismului în creier

"“Cei cărora le lipsește curajul vor găsi întotdeauna o filozofie care să explice totul în favoarea lor”.

Asistăm neputincioși la spectacolul grotesc al scrisorilor pierdute și degrabă regăsite, menite să ne trezească, pasămite, dintr-o adormire națională, în care ne afundăm, de fapt, de bună voie.

De ani buni ne încăpățânăm să nu vedem realitatea și să ne inventăm propriul nostru adevăr.

Nu acceptăm sub nicio formă că nu suntem deținătorii adevărului absolut și că, poate, și ceilalți au dreptate.

Ne încăpățânăm să ne închinăm la idoli de mucava, doar pentru că simțim nevoia unui ”tătuc”, chemat să facă și să spună ceva, orice, în locul nostru.

Nu contează că regele e gol…

Așteptăm schimbări de la alții, în timp ce noi stăm comod la tv, urmărind schimonoseli și văicăreli, opinii de frizeri experți în drept penal….

Ridicăm și aruncăm degrabă piatra spre altul, dar devenim brusc buni creștini când e vorba de cei din barca noastră care, nu-i așa, sunt fără de păcat.

Ani de zile nimeni nu s-a întrebat cum pot fi selectați oameni într-o structură vitală pentru societatea românească îmbâcsită și pervertită, pe baza unui interviu lipsit de orice urmă de transparență, în care sunt evaluate ”calități specifice” și atât.

Dar ne mirăm acum de consecințe…

Ani de zile ne-am prefăcut că totul e în regulă; convinși fiind că buna credință guvernează, am înfierat cu mânie proletară pe toți cei care au îndrăznit să încerce să ne coboare de pe piedestal idolii, fără să știm că sunt găunoși.

Azi, adevărul ne supără și preferăm în continuare să nu îl vedem….

Am permis demonizarea colegilor procurori onești, care și acum își fac treaba cu profesionalism și decență, prin simplul fapt că ne-am astupat urechile.

Am permis unora cu apucături de interlopi să distrugă din interior o instituție ce părea, la un moment dat, una din soluțiile pentru un nou început al unei societăți în derivă.

Prin lașitate și compromis, prin minciună și slugărnicie, noi toți am permis transformarea luptei anticorupție într-un leac universal, adevărat bitter suedez, cu indicații în toate bolile, dar fără rezultate pe termen lung.

Astăzi, în loc să luptăm să aflăm Adevărul, nu al lor, nu al nostru, am schimbat țintele.

Cu aceeași înverșunare ne ridicăm împotriva celor care vor să facă lumină.

Incapabili să acceptăm că am greșit, că s-a greșit, ne-am ales noua victimă, vinovată că nu susține necondiționat meschinul nostru adevăr.

Aș vrea să aud omul politic ce își asumă public îndemnul ”Jos mâinile de pe Inspecția judiciară”, așa cum, în urmă cu ceva timp, era protejată o altă instituție.

Dacă tot sunt alții, din randul nostru,deciși să distrugă, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, trebuie protejată și susținută independența inspecției judiciare, ca aceasta să își îndeplinească menirea.

Altfel, la anul pe vremea asta, în timp ce noi vom sta în continuare cu capul în nisip, ceilalți vor vorbi tot despre pictoriale și protocoale, despre scrisori și revoluții de sufragerie și nimic despre Adevăr", scrie judecătoarea pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Planta-farmacie: Vara calmează muşcăturile de insecte, iarna redă sănătate căilor respiratorii .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.