Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O delegație a MAI, participă la reuniunea informală a Consiliului JAI și la întâlnirea miniştrilor din Parteneriatul Estic

stiritvr.ro
consiliu jai

O delegaţie a Ministerului Afacerilor Interne, condusă de secretarul de stat colonel Gheorghe Nucu Marin, participă în aceste zile la reuniunea informală a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi la întâlnirea miniştrilor din Parteneriatul Estic, care se desfăşoară la Innsbruck în perioada 11 - 13 iulie. 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de MAI, joi a avut loc sesiunea afaceri interne, în cadrul căreia au fost abordate aspecte referitoare la protecţia frontierelor la nivel european - sistemul de azil rezistent la crize, respectiv cooperare poliţienească: trafic de fiinţe umane şi conceptul de poliţie comunitară. 

"România a subliniat faptul că asigurarea securităţii frontierelor externe reprezintă una dintre cele mai importante garanţii pentru securitatea Uniunii Europene. Totodată, a exprimat aprecierea faţă de reflectarea consistentă a dimensiunii externe a migraţiei în deciziile adoptate recent, cu ocazia Consiliului European, în special în ceea ce priveşte necesitatea de a acţiona pentru prevenirea sosirilor masive de migranţi, precum şi consolidarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit. A fost evidenţiată importanţa rolului cooperării poliţieneşti în ansamblul colaborării în domeniul afacerilor interne, precum şi utilitatea dezvoltării unui concept privind modelele şi metodele de poliţie comunitară, a creării unui forum dedicat acestei problematici, precum şi a implicării CEPOL în activităţile de pregătire în domeniu", se arată în comunicatul MAI.

Citește și: Mihai Fifor, după prezența la Summitul NATO: Este necesar 'să discutăm mult mai aplicat despre coerența posturii de apărare și descurajare'

Prânzul de lucru al miniştrilor de interne a avut ca subiect "Promovarea valorilor europene, combaterea antisemitismului şi protecţia comunităţilor şi instituţiilor evreieşti în Europa". 

În marja reuniunii Consiliului JAI, vineri va avea loc un mic dejun comun al miniştrilor de justiţie şi afaceri interne din statele Parteneriatului Estic, în cadrul căruia va fi abordat subiectul privind "Promovarea statului de drept şi consolidarea integrităţii: combaterea corupţiei la nivelul autorităţilor judiciare şi din domeniul securităţii", precizează sursa citată. 

De asemenea, delegaţia română va purta discuţii cu partenerii europeni în contextul preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019. 

Parteneriatul Estic este o iniţiativă a Serviciului de Acţiuni Externe al Uniunii Europene, menită să stabilească bazele colaborării în domenii esenţiale precum comerţul, strategiile economice, libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor între statele membre ale UE şi Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, ţări aflate în vecinătatea Uniunii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.