Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O deputată PNL cere ca Salvamontul să aibă dreptul de a folosi girofaruri

someseanul.ro
salvamont

Florica Cherecheș, deputată PNL, îi cere ministrului de Interne, Carmen Dan, să insiste pentru adoptarea unui proiect de lege vechi de 4 ani care i-ar da dreptul Salvamontului de a folosi girofaruri în intervenții.

”Sprijiniți-i pe cei care salvează vieți, doamnă ministru Carmen Dan!

Sunt 4 ani deja de când, un proiect de lege prin care introduceam serviciile Salvamont în rândul instituțiilor care au dreptul de a folosi mijloace de avertizare sonoră și luminoasă atunci când se deplasează la intervenții, este ținut la sertar sau plimbat de la o comisie la alta, deși are raport de adoptare de la cele 3 comisii raportoare.

Prin acest proiect dorim compatibilizarea legislaţiei în vigoare, care defineşte salvarea montană ca pe o activitate de urgenţă medicală, care, pe lângă acordarea primului ajutor medical şi salvarea din zona montană, prevede şi transportul persoanei accidentate la prima unitate medicală, iar, pentru o intervenţie rapidă şi competentă, aceeaşi legislaţie prevede, în baremul de dotare al formaţiilor Salvamont, ambulanţe şi autospeciale, mijloace de deplasare prevăzute cu mijloace de semnalizare acustică şi rutieră, dar care nu pot fi folosite, întrucât actul normativ propus pentru modificare nu nominalizează şi structurile Salvamont cu drept de utilizare a acestora.

În absența acestei posibilități, salvatorii irosesc timp prețios atunci când se deplasează la intervenții pe drumurile naționale sau județene, ori își asumă riscuri, conducând cu viteză mai mare decât cea legală și încercând să-și facă loc prin traficul foarte aglomerat din zonele montane, mai ales în plin sezon sau în weekenduri.

Structurile Salvamont sunt organizate ca instituţii publice ce aparțin administrației publice locale sau județene și sunt coordonate operațional prin Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Cele 38 de structuri Salvamont din cele 24 de județe în care au activitate, dețin în total 78 de vehicule, și au intervenit în 2017 la 5.238 de acțiuni de salvare, salvând 6.541 de persoane. În 2018, salvamontiștii au intervenit până la această dată, în 5.174 de acțiuni, salvând deja 6.264 de persoane.

Cu toate aceste rezultate care dovedesc nevoia acestei modificări legislative, reprezentantul Inspectoratului General al Poliției Române a susținut mereu în fața comisiilor, fără argumente reale, respingerea acestei inițiative, dar nu a solicitat niciodată în cei 4 ani, un punct de vedere sau vreo informație despre activitatea salvamontiștilor.

Doamnă Ministru Carmen Dan, vă cer public să vă implicați pentru deblocarea acestei situații, pentru ca salvamontiștii să ajungă cât mai urgent la victimele pentru care fiecare minut contează!”, susține Florica Cherecheș, deputată PNL de Bihor, Vicepreşedinte al Comisiei pentru învățământ, ştiință, tineret şi sport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.