V-ați întrebat vreodată dacă nu cumva conștiința este o caracteristică fundamentală a universului, prezentă într-o anumită măsură în toată materia? Această idee intrigantă, cunoscută sub numele de panpsihism, i-a captivat pe filosofi și oameni de știință timp de secole, scrie earth.com.
De la meditații filosofice antice la dezbateri contemporane, panpsihismul oferă o perspectivă unică asupra naturii conștiinței.
Rădăcinile antice ale panpsihismului
Conceptul de panpsihism poate fi urmărit până în tradițiile filosofice antice. În Grecia antică, filosofi precum Thales din Milet și Anaxagoras au propus că toate lucrurile sunt impregnate de o formă de viață sau de suflet.
Thales credea că până și magneții și alte obiecte aveau suflet, deoarece puteau să se miște și să influențeze alte obiecte, în timp ce Anaxagoras a sugerat că totul conține o porțiune de minte.
Stoicii, un alt grup influent în filozofia antică, credeau că universul este un organism viu, rațional, impregnat de un principiu divin, animator, numit „logos”. Se credea că acest principiu pătrunde în toată materia, dând naștere la interconectarea tuturor lucrurilor.
Panpsihismul în perioada medievală și renascentistă
În perioada medievală, panpsihismul a găsit rezonanță în lucrările diverșilor savanți și mistici. Neoplatonicienii, influențați de învățăturile lui Platon, au îmbrățișat ideea că cosmosul este o ființă vie cu suflet.
Plotin, un filozof neoplatonician proeminent, susținea că universul este o emanație a Unicului, iar fiecare parte a acestuia participă la intelectul divin.
Renașterea a adus o renaștere a interesului pentru filosofiile antice și, odată cu aceasta, o reapariție a ideilor panpsihiste.
Filozofi precum Giordano Bruno au susținut ideea că universul este infinit și populat de nenumărate ființe vii, fiecare posedând un suflet. Viziunile cosmologice ale lui Bruno, care includeau elemente de panpsihism, au contestat cosmologia aristotelică dominantă și au contribuit la revoluția științifică.
Provocări și renașteri în secolul luminilor
Perioada Iluminismului, cu accentul pus pe rațiune și pe cercetarea științifică, a adus noi provocări panpsihismului. Viziunile mecaniciste ale universului, așa cum au fost propuse de gânditori precum René Descartes și Isaac Newton, dominau peisajul intelectual.
Dualismul lui Descartes separa mintea și corpul, relegând conștiința în domeniul sufletului imaterial, distinct de lumea fizică. Cu toate acestea, nu toți gânditorii Iluminismului au respins panpsihismul. Gottfried Wilhelm Leibniz a propus un sistem metafizic care includea elemente panpsihiste.
Conceptul său de monade - substanțe simple și indivizibile care alcătuiesc universul - a sugerat că fiecare monadă are o formă de percepție sau de conștiință.
În secolele al XIX-lea și al XX-lea, panpsihismul a cunoscut o renaștere, deoarece filosofii și oamenii de știință au început să se confrunte cu implicațiile teoriei evoluției lui Darwin și cu natura conștiinței.
Gânditori precum William James, Alfred North Whitehead și Gustav Fechner au explorat ideile panpsihiste în lucrările lor, sugerând că conștiința ar putea fi o caracteristică fundamentală a universului.
Perspective contemporane asupra panpsihismului
În ultimii ani, panpsihismul a câștigat teren în rândul unor neuroștiințiști și fizicieni ca un potențial cadru de înțelegere a conștiinței.
Limitările fizicalismului reductiv, care încearcă să explice conștiința exclusiv în termeni de procese neuronale, i-au determinat pe unii cercetători să ia în considerare abordări alternative.
Cele mai proeminente teorii din epoca modernă sunt Teoria integrată a informației (IIT) și teoria reducerii obiective orchestrate (Orch-OR).
Apariția teoriei informației integrate (IIT)
Teoria integrată a informației (IIT) este o teorie științifică care își propune să explice ce este conștiința, cum funcționează și de ce există.
Dezvoltată de neuroștiințificul Giulio Tononi în 2004, IIT propune că conștiința apare din integrarea informațiilor într-un sistem, iar cantitatea de informații integrate (notată cu Φ, pronunțat „phi”) determină nivelul de conștiință.
Principiile cheie ale IIT:
- Conștiința este o proprietate fundamentală a anumitor sisteme care integrează informații.
- Cantitatea de informații integrate (Φ) într-un sistem determină gradul de conștiință.
- Un sistem cu o valoare mare a lui Φ va avea o experiență conștientă mai complexă și mai unificată.
- Conștiința este intrinsecă și independentă de observatori sau funcții externe.
- Orice sistem, fie el biologic sau artificial, poate fi conștient dacă are o valoare Φ suficient de mare.
Conform IIT, un sistem generează conștiință atunci când integrează informații într-un mod ireductibil pentru părțile sale individuale.
Acest lucru înseamnă că informațiile procesate de sistem sunt mai mult decât suma părților sale; ele sunt integrate și unificate într-un mod care creează o experiență coerentă, subiectivă.
IIT propune, de asemenea, că calitatea și conținutul unei experiențe conștiente sunt determinate de modul specific în care informația este integrată în cadrul sistemului. Modele diferite de informații integrate dau naștere la diferite calități sau experiențe subiective.
Implicații și critici
Una dintre implicațiile IIT este că conștiința nu se limitează la sistemele biologice precum creierul uman.
În principiu, orice sistem care integrează informații, cum ar fi o rețea neuronală artificială suficient de complexă, ar putea fi conștient. Acest lucru se aliniază cu viziunea panpsihistă potrivit căreia conștiința este o caracteristică fundamentală a universului.
Cu toate acestea, IIT se confruntă, de asemenea, cu provocări și critici. Unii susțin că teoria este prea abstractă și dificil de testat empiric. Alții se întreabă dacă formalismul matematic folosit pentru a calcula Φ surprinde cu adevărat esența conștiinței.
Teoria Orch-OR: Conștiința în domeniul cuantic
Teoria Orch-OR (Orchestrated Objective Reduction), propusă de fizicianul Roger Penrose și de anestezistul Stuart Hameroff, sugerează că conștiința provine din procesele cuantice din creier, în special din microtubuli ai neuronilor.
Penrose și Hameroff susțin că creierul nu este un simplu computer clasic, ci mai degrabă un computer cuantic care exploatează proprietățile ciudate ale mecanicii cuantice pentru a procesa informații și a genera conștiință.
Microtubulii ca cheie a conștiinței cuantice?
Potrivit Orch-OR, microtubulii, micile schele de proteine care asigură structura și suportul în interiorul neuronilor, sunt locul acestor calcule cuantice. Teoria propune că microtubulii conțin biți cuantici (qubiți) care pot exista în mai multe stări simultan, o proprietate cunoscută sub numele de superpoziție.
Acești qubiți interacționează și devin încurcați, formând un sistem cuantic care poate efectua calcule complexe.
Orchestrarea reducerii obiectivelor
Penrose și Hameroff sugerează că, atunci când un număr suficient de microtubuli devin încurcați și ating un prag critic, are loc o „reducere obiectivă”, care prăbușește starea cuantică și dă naștere unui moment de experiență conștientă.
Teoria propune, de asemenea, că reducerea obiectivă este orchestrată de geometria fundamentală a spațiu-timpului, pe care Penrose o numește „gravitație cuantică”. Această legătură între procesele cuantice din creier și structura universului însuși este cea care conferă teoriei calificativul „orchestrat”.
Mecanica cuantică și conștiința
Unul dintre aspectele atrăgătoare ale Orch-OR este faptul că încearcă să facă legătura între lumea abstractă, matematică a mecanicii cuantice și natura subiectivă, experiențială a conștiinței.
Oferă o explicație potențială pentru modul în care proprietățile ciudate și neintuitive ale sistemelor cuantice ar putea da naștere la experiența unificată și coerentă a conștiinței.
Evoluții în curs și perspective viitoare
Cu toate acestea, Orch-OR s-a confruntat cu critici semnificative atât din partea comunității științifice, cât și a celei filosofice. Mulți experți susțin că creierul este prea cald, umed și zgomotos pentru ca o coerență cuantică susținută să apară și că microtubulele nu sunt candidați potriviți pentru calculul cuantic.
Alții pun sub semnul întrebării lipsa dovezilor empirice care să susțină teoria și dificultatea de a-i testa afirmațiile pe cale experimentală.
În ciuda acestor critici, Penrose și Hameroff continuă să dezvolte și să perfecționeze teoria Orch-OR, încercând să remedieze punctele slabe ale acesteia și să adune dovezi care să îi susțină afirmațiile.
Deși teoria rămâne controversată, ea reprezintă o încercare interesantă de a reduce decalajul dintre mecanica cuantică, neuroștiința și studiul conștiinței și a inspirat continuarea cercetărilor și dezbaterilor în aceste domenii.
Panpsihismul se confruntă cu multe provocări și critici
În ciuda propunerilor sale intrigante, panpsihismul se confruntă cu provocări și critici semnificative. „Problema combinației” - întrebarea cum se combină formele simple de conștiință din entitățile de bază pentru a forma o conștiință complexă, unificată - rămâne un obstacol major. Criticii susțin că panpsihismului îi lipsește un mecanism clar pentru acest proces.
Mai mult, definiția largă a conștiinței dată de panpsihism a fost criticată pentru că este prea cuprinzătoare, putând dilua conceptul de conștiință până la lipsa de sens. Dificultatea de a testa empiric afirmațiile panpsihismului, din cauza naturii subiective și evazive a conștiinței, reprezintă, de asemenea, o provocare pentru acceptarea sa.
Reducerea decalajului dintre minte și materie
Panpsihismul, cu rădăcinile sale istorice bogate și interesul științific contemporan, oferă o perspectivă fascinantă asupra naturii conștiinței.
Deși pune în discuție viziunile convenționale și se confruntă cu critici semnificative, potențialul său de a crea o punte de legătură între fizic și experiențial continuă să inspire cercetarea filosofică și științifică.
Pe măsură ce înțelegerea noastră a universului și a conștiinței evoluează, panpsihismul rămâne o ipoteză convingătoare și provocatoare, invitându-ne să reconsiderăm natura fundamentală a realității.
Indiferent dacă panpsihismul se dovedește sau nu a fi în cele din urmă o teorie validă, explorarea sa a îmbogățit fără îndoială înțelegerea noastră a conștiinței și a locului acesteia în cosmos.
Comentează