O elevă de 18 ani şi-a amenințat colegul cu un cuțit. Acum e pe mâna polițiștilor

Autor: Liana Ganea

Publicat: 09-10-2025 13:47

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O elevă de 18 ani din Târgu Jiu a fost reținută pentru 24 de ore, după ce miercuri ar fi amenințat cu un cuțit un coleg de 15 ani, pe holul liceului.

Miercuri, polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați de către un profesor al unui liceu din municipiu, cu privire la un conflict între doi elevi.

Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că în jurul orei 12:50, în timp ce se afla pe holul liceului, o tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna Bălești, elevă a clasei a XI-a, în urma unui conflict spontan, ar fi amenințat cu un obiect tăietor-înțepător un alt elev care își urmează cursurile la aceeași unitate de învățământ, în vârstă de 15 ani, din Târgu Jiu, fiindu-i provocată o stare de temere, transmite Mediafax.

Tânărului de 15 ani i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024. Acesta nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu. I-a fost dată o cerere pentru a se adresa instanței.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și port ilegal de obiecte periculoase.

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă reținerea pe o perioadă de 24 ore față de tânăra de 18 ani, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Dolj, urmând ca joi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri