O expoziţie care cuprinde zeci de ştergare, vernisată la Muzeul de Etnografie din Botoșani

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 21-02-2023

Actualizat: 21-02-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O expoziţie de ştergare tradiţionale din zona Botoşaniului a fost vernisată la Muzeul de Etnografie din municipiul reşedinţă de judeţ, au anunţat reprezentanţii Muzeului Judeţean.

Potrivit acestora, expoziţia intitulată "Ştergarul - utilitate, artă, simbol", prezintă 47 de ştergare din patrimoniul muzeului, lucrate în gospodăriile din judeţul Botoşani.

"Sunt expuse ştergare cu multiple întrebuinţări, de uz casnic, pentru împodobirea interiorului locuinţei, folosite la evenimentele importante din viaţă, precum naşterea, nunta sau înmormântarea, atent lucrate, împodobite cu diverse motive decorative: geometrice, vegetale, florale, avimorfe, zoomorfe şi antropomorfe, în nuanţe de roşu şi negru specifice zonei", precizează oficialii Muzeului Judeţean.

Expoziţia va rămâne deschisă până pe 20 martie, potrivit Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri