De la sculpturi din perioada antică la fotografii contemporane, obiecte care ilustrează o perioadă de 5.000 de ani de artă, cultură şi design din Iran vor fi expuse săptămâna aceasta la muzeul Victoria&Albert (V&A) într-o primă expoziţie de acest fel în Marea Britanie în ultimii 90 de ani, informează Reuters.
''Epic Iran'', care se va deschide sâmbătă pentru public, include peste 300 de exponate din perioada antică, islamică şi contemporană a Iranului, printre care manuscrise, obiecte de ceramică, covoare, textile, precum şi fotografii, a precizat muzeul.
Expoziţia este organizată în 10 secţiuni, printre care ''Imperiul Persan'', care include perioada ahemenidă, ''Schimbarea credinţei'', care pune accentul pe rolul Islamului în cultura iraniană, şi ''Excelenţă Literară'', care aduce în prim plan poezia persană, informeaza Agerpres.
''Abia recent oamenii au început să conştientizeze că Iranul are o tradiţie artistică minunată şi bogată, o moştenire culturală uimitoare, cu o vechime de mulţi, mulţi, mulţi ani'', a precizat pentru Reuters John Curtis, unul dintre curatorii expoziţiei.
Artefactele expuse, fie colecţionate de muzeu de-a lungul timpului, fie împrumutate, includ relicve antice cum ar fi ''Cilindrul lui Cirus'' şi ''Lion Rhyton'', precum şi alte numeroase obiecte contemporane cum ar fi o fotografie a lui Shirin Aliabadi înfăţişând o femeie care umflă un balon din gumă de mestecat.
''În mod evident, a fost foarte dificil să pregăteşti o expoziţie... nu a fost posibil să aducem obiecte din Iran'', a spus Curtis, referindu-se la pandemia de COVID-19 şi la noile sancţiuni impuse împotriva Iranului după ce fostul preşedinte Donald Trump a retras SUA în 2018 dintr-un acord nuclear cu Iranul încheiat în 2015.
''A trebuit să facem rost de obiecte din alte locuri şi cred că am făcut acest lucru cu succes... ceea ce vedeţi aici va oferi tuturor o imagine completă a marilor civilizaţii ale Iranului'', a mai spus acesta.
Comentează