O fată de 12 ani care traversa calea ferată cu căşti în urechi a fost accidentată de tren

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 22-10-2019

Actualizat: 22-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.antena3.ro

O fată de 12 ani din oraşul arădean Lipova a fost accidentată de tren, în timp ce traversa calea ferată din oraş pe un pasaj improvizat şi purtând căşti audio în urechi, partea inferioară a piciorului fiindu-i secţionată de roţile garniturii, scrie Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţan (IPJ) Arad, Adina Aconstantinesei, a declarat, marţi, că fata a traversat calea ferată fără să se asigure.

Citește și: Protecția consumatorului dă ALERTA: Ce au descoperit în gheața folosită de KFC în băuturi

"A traversat pe un pasaj improvizat, fără să se asigure. Fata ar fi avut căştile în urechi, din această cauză nu a observat că se apropie un tren care accidentat-o în partea de jos a piciorului drept. La faţa locului a intervenit un echipaj SMURD, care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Judeţean Arad", a precizat sursa citată. 

Medicii spitalului afirmă că tânăra a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, după ce i-a fost secţionat piciorul de la gleznă în jos. 

Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri