DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O fată din Cluj a fost operată la o lună după ce și-a rupt mâna: familia copilei a depus plângere la Ministerul Sănătății

www.agerpres.ro
ministerul sănătății

Familia unei fete de 10 ani din Cluj-Napoca a depus o plângere la Ministerul Sănătății în care reclamă faptul că aceasta ar fi fost operată la o lună după ce și-a fracturat mâna. Familia cere verificarea situației de la Spitalul pentru Copii, unde s-a prezentat pentru consultația de urgență, anunță MEDIAFAX.

Raluca Mureșan, mama fetei de 10 ani, a declarat, luni,  că micuța și-a fracturat mâna în 24 iulie, a fost consultată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii și nu a fost operată, deoarece toți cei trei medici ortopezi ar fi fost în concediu în aceeași perioadă. Astfel, fata a fost supusă intervenției abia în 27 august la Spitalul Clinic de Recuperare.

Citește și: USR-PLUS vrea să provoace un dezastru pentru Guvernul Dăncilă! Lovitura pregătită

„Fetița mea, care a împlinit în august 10 ani, și-a fracturat mâna în 24 iulie și am fost cu ea la Urgență la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, iar medicul rezident ortoped de acolo ne-a spus că o pune la loc dar, după părerea ei, ar trebui operație deoarece are un hematom. I s-a pus o atelă, care s-a deplasat și osul i s-a sudat greșit. Am fost la control ulterior și un alt rezident a spus, când i-am arătat că e umflată mâna, 'și eu ce să fac'? Erau trei medici de la ortopedie în concediu în aceeași perioadă. Am cerut să mergem la Spitalul de Recuperare în 22 august și acolo ni s-a spus să aducem radiografiile de la Spitalul de Copii, dar cei de aici nu mi le-au mai dat. În 26 august ne-am internat la Recuperare și fetița a fost operată în 27 august, acum e relativ ok. Am depus direct la Ministerul Sănătății o plângere pentru verificarea celor relatate și a situației de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca”, a spus Mureșan.

Potrivit acesteia, în cadrul unui control efectuat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, atunci când a văzut că nu este băgată în seamă de medici, deși mâna fetiței era umflată, ca să îi sensibilizeze, le-a spus că micuța ar fi căzut de pe bicicletă, deși acest lucru nu era real. „Atela nu era ruptă, fetița ar fi avut vânătăi, dacă ar fi căzut”, a precizat mama fetei.

Conducerea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca susține că fiecare medic primar abilitat să trateze patologia ortopedică hotărăște dacă este sau nu necesară intervenția chirurgicală după realizarea procedurilor care constau în reducerea ortopedică și imobilizarea gipsată ulterioară ei.

„De asemenea, medicul curant consiliază aparținătorii în ceea ce privește regimul de viață al bolnavului pe perioada imobilizării pentru evitarea deteriorării imobilizării prin acțiuni noi traumatologice cum ar fi accidentele de joacă, accidentele rutiere, căderi de la alt nivel sau de la același nivel. Aceste acțiuni sunt facilitate de prezența imobilizării gipsate care devine un factor favorizant în pierderea mai ușoară a echilibrului provocând traumatisme noi care degradează imobilizarea și evident, acțiunea ei la nivelul focarelor de fractură cu apariția unor noi fracturi sau/și deplasări ale fragmentelor osoase”, se arată în documentul citat.

Citește și: Solicitare urgentă în cazul Caracal! Mutarea făcută azi

Reprezentanții spitalului au precizat că mama fetiței a uitat să menționeze că minora a ajuns în starea constatată de medici în 21 august „ca urmare a căderii de pe bicicletă, pe care a fost lăsată să o folosească cu riscurile asumate, deși imobilizarea era prezentă și mama primise instrucțiunile necesare”.

„Rezultatul căderii respective a fost refracturarea osului radius cu angulare în focarul de fractură. În cazul copiilor cu patologie ortopedică, momentul în care este necesară intervenția chirurgicală este decis de către medicul ortoped pe baza unor criterii cunoscute de către specialialiștii in domeniu, unul dintre ele fiind gradul de angulație al fracturii, informație pe care mama copilului menționat a primit-o cu ocazia fiecărei evaluări”, au mai spus reprezentanții Spitalului de Copii, adăugând că unitatea are încheiat un acord cu Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca pentru rezolvarea urgențelor ce necesită intervenție chirurgicală, pentru situații inopinate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.