DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O femeie a devenit bărbat, dar înainte de asta a violat două femei. Dilemă mare: unde va face pușcărie transexualul

Daily Monitor
inchisoare detinut penitenciar gratii

O femeie devenită bărbat, care a violat două femei înainte de a-şi schimba sexul, a fost mutată în cele din urmă într-o închisoare pentru bărbaţi, joi după-amiază, după ce iniţial Isla Bryson fusese trimisă la închisoarea pentru femei Cornton Vale din Stirling, Scoţia, relatează BBC.

Isla Bryson a fost declarată vinovată, marţi, pentru violurile comise când era bărbat şi se numea Adam Graham, iar sentinţa urmează să fie pronunţată luna viitoare. În timp ce aştepta procesul, Bryson a decis să facă tranziţia de la bărbat la femeie, informează News.ro.

Cazul a pus dificultăţi autorităţilor, pentru că este pentru prima dată în Scoţia când o femeie transsexuală a fost condamnată pentru violarea altor femei. Locul unde ar trebui să-şi execute pedeapsa a fost subiectul unei dezbateri aprinse, fiind exprimate îngrijorări cu privire la siguranţa altor femei din închisoarea pentru femei, dacă Bryson ar fi fost rămas acolo.

În cele din urmă, ea a fost dusă, joi după-amiază, în aripa pentru bărbaţi a închisorii din Edinburgh, mai ales că şi premierul Nicola Sturgeon a anunţat că din punctul ei de vedere, Bryson nu va putea să-şi ispăşească pedeapsa la Cornton Vale.

Luna trecută, Parlamentul scoţian a adoptat o legislaţie menită să faciliteze schimbarea sexului recunoscut legal, dar Nicola Sturgeon a declarat că aceste schimbări nu au avut niciun rol în cazul Bryson. Proiectul de lege privind reforma recunoaşterii sexului a fost blocat de guvernul britanic din cauza impactului său potenţial asupra legilor privind egalitatea de şanse care se aplică în Scoţia, Anglia şi Ţara Galilor.

"Nu există un drept automat pentru o femeie transsexuală condamnată pentru o infracţiune de a-şi ispăşi pedeapsa într-o închisoare pentru femei, chiar dacă are un certificat de recunoaştere a sexului. Fiecare caz este supus unei evaluări riguroase a riscurilor individuale, iar siguranţa celorlalţi deţinuţi este primordială", a declarat premierul Sturgeon fiind întrebată despre acest caz la o audiere în Parlament.

Nicola Sturgeon a declarat însă că nu a dat niciun fel de indicaţii autorităţilor penitenciare, iar ministrul scoţian al justiţiei, Keith Brown, a declarat miercuri că are încredere în serviciul penitenciar pentru a decide asupra locului de detenţie corect pentru deţinuţii transsexuali.

În plus, fosta soţie a lui Bryson, Shonna Graham, 31 de ani, a declarat că are "multă simpatie pentru persoanele transsexuale reale", dar a susţinut că tranziţia fostului ei partener a fost o "prefăcătorie pentru a atrage atenţia" şi pentru a păcăli autorităţile. "Niciodată nu mi-a spus ceva despre faptul că simte că se află în corpul greşit sau ceva de genul acesta", a spus Shonna Graham, care l-a acuzat pe Bryson că a fost abuziv inclusiv în relaţia lor.

În timpul procesului pentru viol, Bryson a susţinut că a ştiut că este transsexuală încă de la vârsta de patru ani, dar nu a luat decizia de a face tranziţia până la 29 de ani, iar în prezent ia hormoni şi caută o intervenţie chirurgicală pentru a finaliza schimbarea de sex. Bryson a mai declarat că în 2016 "se lupta cu sexualitatea şi avea probleme emoţionale".

Cazul a făcut valuri până la Londra. Purtătorul de cuvânt al premierului britanic Rishi Sunak a declarat miercuri că prim-ministrul a fost la curent cu cazul Bryson şi "a înţeles îngrijorările".

Ministrul britanic al justiţiei, Dominic Raab, a scris pe Twitter că "femeile transsexuale care nu au un certificat de recunoaştere a sexului sunt trimise în închisori pentru bărbaţi, o chestiune de rutină" în Anglia şi Ţara Galilor. El a adăugat: "Femeile transsexuale care au comis infracţiuni sexuale sau care păstrează organele genitale masculine nu pot fi ţinute în închisorile pentru femei, cu excepţia  unor cazuri extraordinare, autorizate de miniştri".

Un purtător de cuvânt al grupului de campanie LGBT Stonewall a declarat însă că decizia nu ar trebui să fie automată, ci ar fi potrivit ca serviciul penitenciar să evalueze individual toţi deţinuţii şi să efectueze evaluări detaliate ale riscurilor care privesc atât siguranţa deţinutului, cât şi a celor cu care va intra în contact.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ONU anunţă arestarea unui activist pentru educaţia fetelor în Afganistan şi cere explicaţii talibanilor FLUXUL AGERPRES 12:00ECHIPE DE LEGENDĂ: „Fetele spectaculoase din Caraibe”, echipa naţională de volei feminin a Cubei (1991-2000) 11:33Vaticanul va trimite în spaţiu un discurs al papei Francisc din 2020 11:30Prim-ministrul Poloniei – primit la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă 11:30Ciucă: Schimburile comerciale între România şi Polonia au crescut;trebuie găsite soluţii pentru echilibrarea balanţei comerciale 11:27Sate evacuate în estul Spaniei din calea unui incendiu de vegetaţie alimentat de vânt şi secetă 11:25Comunicat de presă – Peste 1200 de alergători au participat în weekend la ediţia a 4-a Timişoara 21k by SportGuru 11:24Daraban (CCIR): Trade between Romania and Poland amounted to 10.94 billion euros in 2022 11:24Virgil Popescu: România susţine dezvoltarea programului nuclear civil; decarbonizare fără energie nucleară nu se poate 11:22Vânzările de petrol rusesc către India au crescut anul trecut de 22 de ori 11:21Bucharest Stock Exchange opens higher on Tuesday Vezi mai mult Vezi mai putin CELE MAI CITITE DIN POLITICA-EXTERNA acum 6 ore Rusia a lovit cu rachete supersonice anti-navă o ţintă de antrenament din Marea Japoniei acum 4 ore Regele Charles al III-lea, aşteptat miercuri în Germania în prima sa vizită de stat externă acum 14 ore Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina acum 5 ore Kim Jong Un ordonă creşterea producţiei nucleare militare a Coreei de Nord acum 6 ore SUA: O comisie a Congresului ordonă predarea unei telegrame diplomatice confidenţiale cu privire la retragerea din Afganistan acum 15 ore Germania şi Ţările de Jos continuă integrarea militară acum 9 ore Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale acum 13 ore BiH: Uniunea Europeană condamnă acţiunile conducerii Republicii Srpska ce vizează reducerea libertăţilor fundamentale

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.