Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie a fost aleasă primul preşedinte din istoria insulei Barbados, mica ţară din Marea Caraibelor

bbc.com
Sandra Mason

Barbados, mica ţară din Marea Caraibelor, a organizat primele alegeri prezidenţiale din istoria sa, la 13 luni după ce a anunţat că o înlătură pe Regina Marii Britanii de la conducerea statului, pentru a deveni republică, informează joi AFP.

Sandra Mason, 72 de ani, a fost aleasă miercuri prin sufragiu universal indirect şi va depune jurământul pe 30 noiembrie. Până acum ea era guvernator-general al insulei, adică reprezentanta oficială a reginei.

"Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit pentru a alege primul preşedinte al Barbados, un nou jalon istoric pe calea spre republică", a anunţat pe Twitter guvernul ţării.

Elizabeta a II-a a pierdut suveranitatea sa asupra Barbados, unul dintre ultimii subiecţi ai Commonwealth, care sunt foste colonii britanice devenite independente.

Divorţul constituţional a fost anunţat în septembrie 2020 de Sandra Mason, într-un discurs în capitala Bridgetown, potrivit Agerpres.ro.

"Obţinându-şi independenţa în urmă cu mai mult de jumătate de secol, ţara noastră nu are niciun dubiu în privinţa capacităţilor sale de a se autoguverna", a justificat ea.

Barbados, insulă turistică situată în partea cea mai estică a arhipelagului Antilele Mici, este foarte populară în rândul înaltei societăţi anglo-saxone. Cu o suprafaţă de numai 430 kilometri pătraţi, ea număra 287.000 de locuitori în 2019, potrivit Băncii Mondiale.

Înaintea pandemiei de COVID-19, această ţară cu plaje splendide şi ape cristaline era vizitată în fiecare an de peste un milion de turişti.

Situată la 300 de kilometri de Venezuela, Barbados este de asemenea ţara natală a superstarului mondial Rihanna. Cântăreaţa, mai cunoscută decât ţara sa pe plan mondial, a fost numită oficial ambasadoare a statului insular, însărcinată cu promovarea turismului, educaţiei şi investiţiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.