Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie a fost captivă în iadul de la Azovstal, a trecut prin mâinile rușilor, iar acum a născut o fetiță

Maryana Mamonova

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski afirmă în mesajul către popor de duminică noaptea că Maryana Mamonova, medic de luptă, apărătoare a Azovstalului pe care au eliberat-o din captivitatea rusă, a născut o fiică şi anunţă că se lucrează în continuare cu privire la următoarele schimburi din prizonieri.

Preşedintele Ucrainei anunţă şi o veste extraordinară, faptul că ”Maryana Mamonova, medic de luptă, apărătoare a Azovstalului pe care au eliberat-o din captivitatea rusă, a născut o fiică”.

”O felicit sincer din toată inima pe Maryana şi le doresc fetelor numai bine - pace şi victorie. Aceasta este încă o dovadă că viaţa triumfă întotdeauna asupra oricărui rău. Iar răul sub steagul rusesc nu face excepţie de la această regulă. Acum, toate structurile noastre de stat, care sunt necesare, lucrează din plin pentru a-i ajuta pe luptătorii noştri eliberaţi. Ajutor medical, social, juridic... Tratament, reabilitare, restabilirea documentelor, a cardurilor bancare, a locuinţelor etc”, spune liderul ucrainean, informează News.ro.

Volodimir Zelenski anunţă că săptămâna aceasta, marţi, urmează să primească un plan clar pentru fiecare dintre cei eliberaţi - cum va fi restabilită viaţa lor normală.

”La fel ca şi procesul de eliberare a eroilor noştri din captivitate, acest proces de normalizare este gestionat de Andriy Yermak, şeful Oficiului. El este asistat, de asemenea, de Kyrylo Budanov, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi de ombudsmanul nostru, de Ministerul Afacerilor Interne, de Serviciul de Securitate etc. Aş dori să subliniez: se lucrează în continuare cu privire la următoarele schimburi. Indiferent cât de dificil ar fi, trebuie să ne eliberăm toţi oamenii noştri, toţi ucrainenii. Nu uităm de nimeni”, a spus el.

Zelenski afirmă că ”nu este uşor, necesită eforturile multor oameni şi este direct legat de situaţia de pe linia frontului”.

”Acţiunile noastre active includ, în special, creşterea numărului celor pe care îi putem schimba. Cu cât mai mulţi soldaţi ruşi sunt reţinuţi de forţele ucrainene, cu atât mai repede vom putea să ne eliberăm războinicii, eroii noştri din captivitatea rusă”, arată preşedintele Ucrainei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.