DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O femeie a fost ucisă de un camion la prima ieșire din casă, după nouă luni de izolare de teama coronavirusului

twitter.com
police politia

O femeie a fost lovită de un camion și ucisă la prima ieșire din casă, după ce a stat nouă luni în izolare de teama coronavirusului. Sarah Lewis, în vârstă de 62 de ani, încerca să traverseze strada însă a devenit neatentă când a realizat că a uitat să-și pună masca, pe care tocmai o scotea din poșetă în momentul accidentului, potrivit smartradio.ro.

Un camion care dădea cu spatele a lovit-o, iar Lewis a rămas prinsă sub roțile autoutilitarei.

Femeia a fost declarată clinic vulnerabilă în timpul epidemiei și își petrecuse ultimele nouă luni în casă.

Anul trecut, pe 16 noiembrie, a ieșit pentru prima dată din casă, cu scopul de a-și lăsa mașina la un service din Weymouth, Marea Britanie. În așteptarea unui taxi, ea a traversat strada fără să se asigure, fiind concentrată să-și scoată masca din poșetă.

Șoferul camionului, Karl Stanton, spune că avea muzica oprită și s-a uitat în oglinzile retrovizoare, dar nu a văzut-o pe Sarah Lewis.

Ofițerul de poliție Leanne Steedman spune că, în imaginile surprinse de camerele de supraveghere, doamna Lewis părea că „este în lumea ei”, fiind preocupată să-și pună masca de protecție pe care o avea în poșetă. Femeia a mers în spatele camionului aflat în marșarier, postându-se în unghiul mort al șoferului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.