DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O femeie a suferit arsuri, după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări

Inquam Photos / Octav Ganea
incendiu Bucuresti

O femeie a suferit arsuri pe faţă şi braţe după ce locuinţa sa din comuna Pipirig a fost cuprinsă de flăcări, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, incendiul a avut loc la o casă din satul Stanca, comuna Pipirig, la faţa locului deplasându-se două echipaje de pompieri.

Citește și: Un şofer a fost rănit, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu o ambulanţă

"La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă. În sprijin a fost solicitat şi SVSU Pipirig cu autospeciala din dotare. Este o victimă (o femeie de aproximativ 55 de ani) cu arsuri pe faţă şi membrele superioare. Salvatorii târgnemţeni i-au acordat primul ajutor până la sosirea unui echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, care au preluat victima", au precizat reprezentanţii ISU Neamţ. 

Pompierii urmează să stabilească de la ce anume a pornit incendiul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.