O femeie de 93 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 13-01-2022

Actualizat: 13-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Costin Dinca

O femeie de 93 de ani din comuna argeşeană Dârmăneşti a murit, joi, într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, la faţa locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Mioveni. După lichidarea incendiului, în interiorul casei a fost găsit cadavrul unei femei.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.

"Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni s-au deplasat la faţa locului şi, în urma acţiunii de stingere a echipajelor de pompieri, au constatat că cele sesizate se confirmă, proprietara, o femeie de 93 de ani, fiind găsită decedată. În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri