DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

O femeie de 96 de ani a fost salvată de pompieri dintr-un incendiu izbucnit la locuinţa sa

pompieri

O femeie în vârstă de 96 de ani, din comuna Oşeşti, a fost salvată de pompieri dintr-un incendiu izbucnit, marţi, la locuinţa sa, potrivit agerpres.ro.

La faţa locului au intervenit pompieri militari din cadrul Detaşamentul Vaslui şi reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oşeşti.

"La sosirea echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta într-o bucătărie de vară şi se extinsese la acoperiş. Exista pericolul extinderii incendiului la întreaga locuinţă, dar şi la două case învecinate. Din bucătăria cuprinsă de flăcări a fost salvată o femeie în vârstă de 96 de ani. Victima nu a necesitat îngrijiri medicale. După aproximativ o oră, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Au ars aproximativ 30 de metri pătraţi de acoperiş din ţiglă pe astereală din lemn, două uşi, două ferestre şi bunurile dintr-o bucătărie. Au fost salvate restul locuinţei şi celelalte case aflate în apropiere", au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este un coş de fum defect sau neprotejat corespunzător faţă de materialele combustibile din apropiere.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.