Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

O femeie din Constanţa a restituit, prin intermediul Poliţiei, 20.000 lei găsiţi pe stradă

http://www.cronicadebraila.ro
Politia Locala

O femeie în vârstă de 53 de ani, din municipiul Constanţa, a restituit din proprie iniţiativă, sesizând Poliţia, suma de 20.000 de lei găsiţi pe stradă, informează un comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa.

Potrivit IPJ Constanţa, la data de 12 ianuarie a.c, o femeie, în vârstă de 83 de ani, din Constanţa, a sesizat Secţia 1 de Poliţie relatând faptul că în timpul deplasării pe o stradă din municipiu, ar fi pierdut peste 20.000 de lei. "Poliţiştii au efectuat cercetări specifice în zona indicată de persoana în vârstă, analizând mai multe imagini surprinse de camerele de supraveghere video, situate în proximitatea locului iar pe 14 ianuarie a.c. o femeie, în vârstă de 53 de ani, din Constanţa, s-a prezentat din proprie iniţiativă la sediul Secţiei 1 Poliţie, unde a declarat că a găsit pe trotuar două plicuri de hârtie, cu suma de 20.400 de lei, în timp ce se deplasa pe strada Bucovinei, din municipiu. În urma audierii persoanelor în cauză şi a confruntării cu imaginile video, s-a stabilit faptul că suma de bani aparţine octogenarei reclamante", precizează comunicatul IPJ, conform Agerpres.

Conducerea IPJ Constanţa a anunţat că va acorda o diplomă de excelenţă, persoanei care a găsit şi restituit banii, pentru recunoaşterea şi aprecierea simţului civic de care aceasta a dat dovadă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.