O femeie din Olt a fost prinsă în flagrant în timp ce încerca să mituiască un ofiţer de poliţie

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 10-08-2022

Actualizat: 10-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: https://m.ziare.com/

O femeie din judeţul Olt este cercetat penal pentru dare de mită, după ce a oferit o sumă de bani cu titlu de mită unui ofiţer de poliţie din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV) Olt, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Direcţia Generală Anticorupţie.

Potrivit sursei citate, persoana în cauză s-a prezentat la sediul SPCRPCIV Olt pentru a susţine examenul de obţinere a permisului de conducere, deşi nu avea programare în acest sens, plasând o sumă de bani în dosarul pe care l-a înmânat ofiţerului de poliţie, conform Agerpres.

"Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că aceasta a pus o sumă de bani în interiorul unui dosar pe care l-a înmânat ofiţerului de poliţie, care avea atribuţii de examinare şi supraveghere a sălii de desfăşurare a probei teoretice, cu scopul de a-l determina să-i permită susţinerea probei. Ofiţerul de poliţie din cadrul SPCRPCIV Olt a refuzat suma de bani oferită cu titlu de mită şi a apelat Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806 pentru a sesiza infracţiunea de corupţie", se precizează în comunicat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus faţă de femeie măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cercetările fiind continuate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri