O femeie în vârstă de 102 ani a murit, iar pompierii au salvat 90 de persoane în urma inundațiilor din orașul Madrigueras din sud-estul Spaniei, au anunțat sâmbătă autoritățile regionale, informează Mediafax.
Inundațiile au loc după cea mai fierbinte vară înregistrată vreodată în Spania, unde se crede că aproape 2.150 de persoane au murit din cauza căldurii în august, relatează CNN.
Mașinile pluteau pe străzile din Madrigueras după ploile abundente de vineri, ceea ce a determinat o operațiune de salvare la scară largă, au declarat autoritățile din regiunea Castilla-La Mancha.
Pompierii au găsit trupul femeii care a murit în casa ei din Madrigueras, unde apa crescuse la peste 1 metru.
Autoritățile au declarat că asupra orașului cu 4.760 de locuitori au căzut 142 de litri de precipitații pe metru pătrat.
Ploi abundente au căzut vineri în multe zone din sud-estul și nord-estul Spaniei.





























Comentează